Prin Legea nr. 171/2014 , 24 ianuarie a fost denumită „Ziua Unirii Principatelor Române” și declarată zi de sărbătoare națională. Ulterior, prin Legea nr. 176/2016 s-a modificat Codul Muncii și 24 ianuarie s-a declarat zi de sărbătoare legală în care nu se lucrează.
Se marchează, astfel, faptul că la data de 24 ianuarie 1859, A.I.Cuza este ales domnitor și în Țara Românească (Valahia), după ce la 5 ianuarie fusese ales domn în Moldova. Astfel, cele două principate române ajung să fie conduse de același domn, fiind înfăptuită în fapt o unire a acestora – este ceea ce azi numim „mica unire”, pentru a o deosebi de „marea unire” ce avut loc în anul 1918.
Date istorice:
1853-1856: are loc Războiul Crimeii, pierdut de Imperiul Rus în fața alianței franco-engleze-otomane. Ca urmare, se încheie Tratatul de pace și prietenie la Paris în 1856. La art. 21 și 22 se prevede că Valahia și Moldova ies de sub protectoratul rusesc, dar rămân sub suzeranitate otomană şi sub garanția colectivă a marilor puteri europene, acceptându-se ca populația să stabilească propria formă de organizare și să aibă o armată unică;1856: Poetul pașoptist Vasile Alecsandri publică Hora Unirii. Pusă pe muzica compusă de Alexandru Flechtenmacher, ea avea să devină un imn ce se cântă an de an pentru a reaminti de mica unire;1858: se încheie Convenţiunea pentru organizarea definitivă a Principatelor Dunărene ale Moldaviei şi Valahiei (Convenţia de la Paris). Cele două țări urmau să poarte numele de Principatele-Unite Moldavia şi Valahia. Ea stipula separarea puterilor în stat, anularea privilegiilor boierești, alegerea unui „hospodaru” în fiecare principat, existența unor adunări elective în ambele țări, constituirea unei Comisii centrale și a unei Curți de Casații la Focșani. Este prima lege fundamentală a noului stat;5 ianuarie 1859: A.I. Cuza – colonel în armata moldovenească, revoluționar pașoptist, provenind dintr-o familie de boieri – este ales domnitor în Moldova (pe atunci, aceasta cuprindea partea central-apuseană, cu zona de la nordul gurilor Dunării, fără Bucovina, iar din Basarabia doar zona Cahul, Bolgrad și Ismail);24 ianuarie 1859: Cuza este ales domnitor și în Țara Românească (ce cuprindea Oltenia şi Muntenia, fără Dobrogea). Ele continuă să aibă, fiecare, o capitală și un Guvern propriu, iar Cuza făcea naveta între Iași și București;1862: Cuza unește administrativ cele două principate. De acum, există un singur Guvern, o singură Curte de Casație și Justiție, iar capitala noului stat este la București;1864: apare Statutul dezvoltator al Convenției de la Paris (Statutul lui Cuza), care este considerat prima constituție elaborată – de această dată – intern, dar care totuși a trebuit să primească acordul Marilor Puteri. În Statut se folosește denumirea de „Principatele-Unite-Române”, dar și de „România”, iar conducătorul este denumit „Domn”. 10/11 februarie 1866: După 7 ani de domnie și o serie de reforme foarte importante (secularizarea averilor mănăstirești, reforma agrară, reforma fiscală, reforma învățământului, reforma justiției), dar dintre care unele i-au deranjat atât pe conservatori, cât și pe liberali (aliați în „monstruoasa coaliție”) și Biserica, Cuza este forțat să abdice de la tron și părăsește țara;1873: Cuza moare în exil la Heidelberg, în Germania; rămășițele îi sunt înmormântate la Palatul de la Ruginoasa, de lângă Iași, de unde în 1946 sunt duse la Mănăstirea Trei Ierarhi din Iași;1885: scriitorul Ion Creangă publică povestirea „Moș Ion Roată și Unirea”.
După aducerea unui conducător străin, Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, se adoptă Constituția din 1866 care prevede la art. 1 că numele statului este România și este condusă de un Domn. Independența față de otomani se va obține în 1877. Țara devine regat în 1881, puterea executivă fiindu-i încredințată unui rege.
