Adrian Tudor

Adrian Tudor

Realizator Tv și Redactor

Profesor de Religie, realizator emisiune „Cuvinte duhovnicești”

Am absolvit Facultatea de Teologie din Târgoviște, în urmă cu 18 ani, după care am început cariera didactică, predând Religia. Ceea ce a început ca o alegere de moment, ca o variantă temporară, a devenit o împlinire profesională și umană prin bucuria de a preda elevilor, mai ales de la venirea în Brașov, în urmă cu 14 ani. Interacțiunea cu elevii de liceu o găsesc ca fiind o activitate fascinantă, într-o continuă transformare, provocată de întâlnirea cu temerile și îndrăznelile lor, cu întrebările și răspunsurile lor. Dincolo de transmiterea unor cunoștințe religioase, cred că ora de Religie este un mediu prielnic pentru exprimarea liberă a opiniilor elevilor, a trăirilor lor, un spațiu susținător, al înțelegerii, al ascultării din partea profesorului.

„Cuvânt duhovnicesc” reprezintă un răgaz, un moment de tihnă, venind în întâmpinarea nevoii de „hrănire” a laturii sufletești, religioase, a comunității brașovene, prin reflectarea actualității religioase, prin prezentarea unor pilde și mesaje cu caracter religios-moral și conținuturi din sfera de preocupare duhovnicească.

Colaborarea cu Grupul Iubim Brașovul a venit din dorința de a contribui la transmiterea unor informații, în mediul online, în zona nevoii de spiritualitate creștină.