În mitologia română strigoii/moroii sunt reprezentări mitice ale sufletelor oamenilor care pot deveni periculoase când acestea își părăsesc temporar trupurile in timpul vieții (strigoii sau moroi vii) și definitiv (strigoi sau moroi morți). Denumirile lor locale sau zonale identificate și cartate în AER sunt foarte variate: Moroi, Moroane, Pricolici, Tricolici, Strigă, Strigoi și altele.

Cauzele pentru care anumiți între copii sunt ursiti să fie strigoi în viață variază de la zonă la zonă: cei născuți cu coadă și vertebră în plus sau cu tichie; proveniți dintr-o legătură incestuoasă; al treilea sau al șaselea copil născut din flori de o femeie s.a.

Strigoii vii trăiau printre oameni și ca urmare puteau fi identificați. Strigoii vii se pot întrupa în lup, câine, pisică, porc, berbec, gâină, broască și niciodată în vietățile cosiderate sfinte la români, precum ariciul, oaia, cerbul, porumbelul, rândunica și albina.

Se crede despre ei că trăiesc puțin, cât lupul sau animalul în care se metamorfozau, că zboară prin aer, merg pe ape sau pe pământ.

Cu mijloace improvizate de transport (călare pe meliță sau pe o coadă de matură, pe butoi sau în butoi etc. ) Pe timp de iarnă, pricoliciul, nume local al strigoiului, devenea lup, prelua conducerea haitei și ataca oamenii și turmele lor de vite. O dată pe an, în noaptea Strigoilor, strigoii vii se întâlnesc cu strigoii morți când, prin luptă își aleg conducătorul. În această nopate oamenii luau măsuri suplimentare de pază a vitelor și săvârșeau anumite practici magice.

Cea mai cunoscută era legarea gurii lupului. Credința întâlnirii nocturne a strigoilor vii a fost consemnată de atlasul etnografic în Moldova, dar și în Transilvania. Oamenii de prin părțile locului credeau că la Râtul Jiboului cam la 60 km depărtare de sat se strâng în unele nopți strigoii.

Sursa: Calendarul țăranului român – Zile și mituri – Ion Ghinoiu

Sursa foto: Pexels