MANDATUL ȘI OBIECTIVELE INSTITUȚIONALE
Anul 2023 a reprezentat o perioadă complexă din punct de vedere operativ pentru Inspectoratul de Poliție Județean Brașov, în calitatea sa de principală instituţie responsabilă cu asigurarea stării de securitate publică a judeţului, îndeplinind un rol activ în realizarea principalelor misiuni încredinţate privind apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, a proprietăţii publice şi private, prevenirea şi descoperirea infracţiunilor, precum şi respectarea ordinii şi liniştii publice, în conformitate cu prevederile Legii nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Pentru gestionarea eficientă a amenințărilor și provocărilor la adresa vieții și sănătății cetățenilor brașoveni, în anul 2023 au fost necesare eforturi instituţionale susţinute, dar și angrenarea continuă a resurselor umane, economice sau tehnologice aflate la dispoziție, pentru realizarea mandatului încredințat, sens în care am acţionat pentru identificarea celor mai bune soluţii de acoperire a necesităţilor operative şi de realizare a echilibrului între realităţile din teren şi resursele disponibile, având ca obiectiv intervenția promptă şi eficace la solicitările fiecărui cetăţean, precum și asigurarea exercitării drepturilor legale cuvenite. Obiectivele asumate au fost în concordanţă cu priorităţile strategice ale Ministerului Afacerilor Interne și Inspectoratului General al Poliției Române, fiind reprezentate de: Ø Creşterea gradului de siguranţă şi protecţie pentru cetăţeni prin protejarea persoanei, protejarea patrimoniului, siguranţa stradală, siguranţa rutieră şi siguranţa transporturilor și dezvoltarea parteneriatului public/privat; Ø Prevenirea şi combaterea infracţionalităţii organizate şi transfrontaliere, destructurarea grupurilor/grupărilor infracţionale; Ø Asigurarea climatului de legalitate a mediului de afaceri prin combaterea evaziunii fiscale, contrabandei, corupţiei, contrafacerii de mărfuri, a infracţiunilor din domeniul achiziţiilor publice precum şi prin protecţia intereselor financiare ale Uniunii Europene; Ø Asigurarea resurselor umane, a mijloacelor materiale, financiare şi informaţionale necesare dezvoltării şi menţinerii capacităţii operaţionale a Poliţiei Române. În anul 2023, statul de organizare al unității a fost suplimentat cu 127 posturi de agent și 7 posturi de ofițer, nivelul de încadrare cu personal a unității, la data de 31.12.2023, fiind de 76,27%. Au fost continuate activitățile de îmbunătățire a dotării logistice, în gestiunea inspectoratului intrând mai multe bunuri necesare realizării intervenției, protecției personalului propriu, probării faptelor antisociale și îmbunătățirii pregătirii profesionale. Pentru îmbunătățirea condițiilor de lucru au fost efectuate lucrări de întreţinere şi reparaţii, în antrepriză şi în regie proprie, în valoare aproximativă de 6.360.361,29 lei, precum și de furnizare a agentului termic, în valoare de 103.251,76 lei, toate acestea contribuind la un climat optim de desfășurare a activităților. Dintre lucrările majore amintim lucrările de renovare/reparații efectuate la blocul alimentar al inspectoratului, la nivelul clădirii Corp A a inspectoratului, poligonului de tragere al inspectoratului și sediului administrativ-logistic. ACTIVITĂȚI PREVENTIVE ȘI DE CONSOLIDARE A RELAȚIEI CU COMUNITATEA În domeniul prevenirii criminalității au fost stabilite 4 domenii prioritare de prevenire, respectiv: – victimizarea minorilor (dispariții/plecări voluntare, abuzuri sexuale și victimizarea prin activități de crimă organizată – trafic și consum de droguri și trafic de persoane); – criminalitate informatică (fraude comise prin sisteme informatice și mijloace de plată electronice); – violența domestică; – patrimoniul (furturi din locuințe, curți, anexe gospodărești și înșelăciuni); – siguranța rutieră. Activitățile specifice desfășurate au avut ca obiective informarea antiinfracţională şi antivictimală a minorilor pentru adoptarea unui comportament bazat pe respectarea legii şi a normelor sociale, diminuarea condiţiilor favorizante de comitere a infracţiunilor contra patrimoniului, informarea populației cu privire la măsurile antivictimizare și normele legislative care vin în sprijinul victimelor violenței în familie, respectiv creşterea gradului de siguranţă a participanţilor la traficul rutier. Activitatea de prevenire s-a materializat în: – 5 proiecte punctuale derulate pentru atingerea obiectivelor programelor de prevenire și 8 campanii de informare; – 443 de acțiuni și întâlniri cu grupurile ţintă ale programelor de prevenire; – 256 de articole cu tematică preventivă publicate, în presa locală; – 51 de spoturi audio și video difuzate; – peste 10.000 de materiale informativ-preventive oferite. Printre acțiunile preventive desfășurate în anul 2023, dorim să le menționăm pe cele care au contribuit la promovarea măsurilor preventive și îmbunătăţirea imaginii instituției în comunitatea brașoveană: proiectul Școala siguranței ,,Tedi”, proiectul ,,De vorbă cu tinerii”, campania ,,Sărbători în siguranță”, campania “#sigur acasă”, campania ”siguranța on-line”, campania ,,Stop atingerilor nepotrivite”, proiectul local împotriva Traficului Ființe Umane, campania ”Copilărie în siguranță”, proiectul ”Siguranța este un drept al tuturor”, proiectul ”Bright Sky”. De asemenea, dorim să subliniem proiectele/campaniile umanitare desfășurate pentru consolidarea relației Poliție-comunitate, după cum urmează: – Conferința ,,Libertatea este suficientă” – la data de 17 noiembrie, la Universitatea Transilvania din Brașov, a fost găzduită prima conferință organizată de I.P.J. Brașov cu tinerii din județul Brașov denumită “Libertatea este suficientă”. Peste 500 de adolescenți au luat parte la eveniment, aceștia provenind din școlile din municipiului Brașov, dar și din alte localități. Evenimentul a adus în prim-plan voci cunoscute în rândul tinerilor, care și-au împărtășit poveștile de viață, emoții, suferințe și drame trăite în contextul consumului de droguri. Această inițiativă a Poliției Brașov a fost primită foarte bine în mediul școlar, având rolul de a contribui la promovarea unui stil de viață sănătos și la prevenirea comportamentelor periculoase; – Campania ,,În misiune cu Moș Crăciun”, în cadrul căreia polițiștii, alături de parteneri, dar și cetățeni generoși, au vizitat și bucurat aproape 400 de copii aflați în familii cu posibilități materiale reduse. Scopul proiectului a fost acela de a aduce bucurie în comunitățile izolate din județ, oferind copiilor șansa de a se bucura de sărbătorile de iarnă. ACTIVITĂȚI DESFĂȘURATE ÎN FOLOSUL COMUNITĂȚII În scopul menținerii climatului de ordine și siguranță publică, în cursul anului 2023, structurile inspectoratului au organizat şi efectuat 767 de razii și acţiuni de amploare/cu efective mărite şi 7.622 de controale directe, care au avut drept rezultat constatarea a 1.822 de infracțiuni, dintre care 1.251 în flagrant delict, aplicarea a 78.786 de contravenţii, în valoare totală de peste 32.000.000 de lei, respectiv confiscarea/ indisponibilizarea a 10 autovehicule. Pe un alt palier deosebit de important al structurilor de ordine publică s-au situat activităţile preventive şi de intervenţie desfăşurate în comunitate, materializate în preluarea și gestionarea a 65.501 de apeluri prin S.N.U.A.U. 112, cu o medie lunară de 5.458 de apeluri și o medie zilnică de 180 de apeluri, realizarea a 31.937 de intervenţii la evenimente, aplanarea a 2.981 stări conflictuale, soluționarea a 11.144 de petiţii şi derularea a 1.036 de activităţi educativ-preventive în mediile considerate vulnerabile. Pe linie de cazier judiciar, statistică și evidențe operative, analiza activităţilor derulate relevă faptul că au fost emise 74.573 documente specifice, respectiv 61.261 de certificate de cazier judiciar eliberate, 10.371 de copii cazier judiciar, 2.808 de situații generale juridice și 133 de extrase de cazier judiciar. De asemenea, au fost eliberate 6.621 de adeverințe de integritate (Registrul agresorilor sexuali). Pe linia managementului operaţional al planificării şi executării principalelor acţiuni din domeniul ordinii şi siguranţei publice, I.P.J. Braşov a fost principala forţă care, alături de celelalte structuri ale M.A.I., a contribuit la asigurarea unui climat civic necesar bunei desfăşurări a activităţilor, participând la multiple misiuni comune de menţinere a ordinii şi siguranţei publice, precum și la manifestările organizate în județul Brașov, fără a fi înregistrate probleme deosebite. COMBATEREA CRIMINALITĂȚII În anul 2023, în conformitate cu obiectivul asumat, polițiștii brașoveni au desfășurat o activitate susținută pe linia soluționării dosarelor penale, astfel că, în urma colaborării fructuoase cu instituțiile de parchet, au fost soluționate 13.607 dosare. Îmbucurător este faptul că, în anul 2023, ca urmare a activităților susținte pe segmental preventive și combative, se constată o scădere a infracționalității stradale (-12,63%), evoluție descendentă înregistrând și principalele genuri de fapte comise în sectorul stradal monitorizate (loviri și alte violențe, furtul, distrugerea, tulburarea ordinii și liniștii publice). În domeniul infracționalității economico-financiare, efectivele specializate au constatat 200 fapte de natură penală, aspect corelat cu intensificarea activităţilor de control efectuate în teren de către poliţiştii specializaţi. În acest domeniu au fost organizate şi efectuate 101 de acţiuni, dintre care 41 cu efective mărite, având ca scop asigurarea legalității funcționării agenților economici din județul Brașov. Domeniile prioritare avute în vedere la nivel național, analizate ca indicatori de performanță pe linie de investigare a criminalității economice, au fost combaterea evaziunii fiscale, spălarea banilor, contrabandă, combaterea corupției și a faptelor ilicite în domeniul achizițiilor publice, drepturile de proprietate intelectuală. Valoarea prejudiciilor totale recuperate în cauzele instrumentate, precum și a măsurilor asigurătorii aplicate este de aproximativ 40.149.000 de lei. În vederea prevenirii şi combaterii încălcării normelor legale ce reglementează regimul arme, explozivi şi substanţe periculoase, în perioada evaluată au fost organizate şi executate acţiuni şi controale, dispuse prin cele 252 de planuri de măsuri şi de acţiune, concretizate prin aplicarea a 67 de sancțiuni contravenționale, în valoare aproximativă de peste 70.000 lei, confiscări de bunuri (dintre care 21.898 kilograme de articole pirotehnice, 97 arme ridicate în vederea confiscării, 2.795 bucăți de muniție confiscată, 465 kilograme de carne de vânat, 24.350 kg și 4.250l indisponibilizate deșeuri periculoase indisponibilizate), dar și întocmirea mai multor dosare penale pentru infracțiunile constatate. În perioada evaluată, s-au dispus 48 măsuri de anulare a dreptului de port și folosință, precum și 22 măsuri de suspendare a acestui drept. O preocupare constantă a polițiștilor brașoveni a reprezentat-o combaterea delictelor silvice, în urma activităţilor desfăşurate în cursul anului 2023, pe acest domeniu de activitate, fiind înregistrate următoarele rezultate: • acţiuni executate – 1.062 • mijloace de transport verificate – 1.236 • societăţi controlate cu obiect de activitate în domeniul silvic – 126 • contravenții aplicate total – 427, în valoare de 853.000 lei • total material lemnos confiscat – 2.452,07 mc • valoarea materialului lemnos confiscat – 655.270,41 lei • autovehicule confiscate – 6, în valoare aproximativă de 600.000 lei • Pe segmentul protecției animalelor, au fost desfășurate activități susținute pentru asigurarea bunăstării acestora, concretizate în următoarele rezultate: – 103 de dosare penale instrumentate, dintre care 85 privind încălcarea prevederilor Legii nr. 205/2004 privind protecția animalelor; – 335 de sancțiuni contravenționale aplicate, în valoare de 55.630 de lei, în scopul asigurării bunăstării animalelor; – 75 de foi de observație clinică și 5 de note de constatare întocmite, referitoare la starea de sănătate a animalelor sau privind leziunile suferite de către acestea; – 324 de petiții înregistrate privind bunăstarea animalelor, dintre care 269 soluționate în anul evaluat. În perioada următoare, pentru creșterea eficienței activităților desfășurate în domeniu, ne propunem să dezvoltăm colaborarea cu instituțiile și organizațiile cu atribuții în domeniu, pentru asigurarea unei protecții adecvate animalelor. În domeniul sistemelor de securitate au fost efectuate peste 2.500 de controale și reverificări la obiectivele de interes din județul Brașov (societăți specializate de pază, unități și instituții de interes public, unități bancare/instituţii de creditare din categoria organizaţiilor cooperatiste şi I.F.N., unități aparținând C.N. Poşta Română, unităţi comerciale – hyper/super/market-uri, centre comerciale, mall-uri, săli şi incinte de exploatare a jocurilor de noroc, ATM – uri destinate tranzacțiilor cu numerar). În urma acestora, ca urmare a constatării unor nereguli, au fost aplicate 520 de sancțiuni contravenționale, în valoare aproximativă de peste 840.000 lei și au fost dispuse măsuri concrete de remediere. De asemenea, 10 licenţe ale firmelor de pază au fost radiate, iar 1 aviz a fost anulat. Activitatea specifică desfăşurată de către efectivele de poliție criminalistică a constat în efectuarea a 3.737 de cercetări la faţa locului, pe baza urmelor papilare, ridicate de la fața locului și rămase după eliminare, fiind identificate criminalistic 612 persoane și obiecte. De asemenea, au fost realizate 331 expertize și constatări criminalistice. Pe segmentul siguranței în școli, au fost întocmite 427 planuri locale de acţiune pentru creșterea gradului de siguranță a elevilor și a personalului didactic și prevenirea delincvenței juvenile aferente celor 427 unități de învățământ preuniversitar, monitorizându-se permanent problematica specifică, precum şi gestionarea corespunzătoare a registrului special constituit pentru evidența activităților punctuale. Au fost desfășurate permanent, împreună cu reprezentanții unităților de învățământ din întregul județ, activități educative în mediul școlar, în scopul prevenirii faptelor de violență, consumului de substanțe psihoactive, respectiv adoptării, de către elevi, a unui comportament antiinfracțional și antivictimal. În perioada analizată, în incinta sau în zona adiacentă unităților de învățământ, au fost sesizate 120 de fapte de natură penală, 100 fiind sesizate în mediul urban, iar 20 în mediul rural (-107 comparativ cu anul 2022). De menționat este faptul că fenomenul violenţei juvenile manifestat în unităţile de învăţământ preuniversitar a avut la bază conflicte instantanee, fără forme specifice de organizare premeditată. Pentru asigurarea protecției victimelor violenței domestice, în anul 2023, polițiștii au emis 440 ordine de protecție provizorii (-37 comparativ cu 2022), aspect ce denotă o încredere crescută a victimelor în autoritatea polițistului și în rolul său de protector al oamenilor. Prevenirea și combaterea violenței în familie a fost și va rămâne o prioritate pentru instituția noastră și în anul ce a debutat. Ponderea infracţiunilor în domeniul violenței domestice este deţinută de cele de loviri sau alte violențe, ameninţarea, abandonul de familie, infracțiunile prevăzute de Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului, urmate de hărțuire, rele tratamente aplicate minorului și actul sexual cu un minor. Din totalul autorilor 85% sunt bărbați, 14,5% sunt femei, iar 0,5% sunt minori. Din totalul autorilor, 12,7% s-au aflat sub influența băuturilor alcoolice la data comiterii faptei. În corelare cu efortul instituțional depus pentru asigurarea climatului de ordine și siguranță publică, în perioada de referință, efectivele de acțiuni speciale au executat 500 misiuni specifice, constând în participarea la percheziții, razii, punerea în executare a unor mandate, realizarea unor escorte, acțiuni de protecție a martorilor/magistraților, activități specifice pentru prinderea în flagrant a autorilor unor infracțiuni și controale pirotehnice. În perioada evaluată, au existat 5 situații de criză, care au presupus intervenția negociatorilor, toate fiind gestionate cu succes. În domeniul pregătirii profesionale a polițiștilor, un accent important a fost pus pe instruirea practică a polițiștilor din cadrul structurilor operative de ordine publică, transporturi și poliție rutieră, în scopul restabilirii prompte a climatului de ordine publică, fiind instruiți și evaluați în ceea ce privește educația fizică și autoapărarea (927 polițiști), conducerea în regim prioritar (83 polițiști), în domeniul tacticii polițienești (709 polițiști), acordarea primului ajutor (280 polițiști) și utilizarea dispozitivelor tip Spike (31 polițiști). În anul 2024 ne propunem intensificarea activităților pe linie de pregătire profesională, pe toate componentele acesteia, prin participarea la sesiunile de pregătire, alocarea resurselor necesare și asigurarea/îmbunătățirea infrastructurii necesare. În anul 2023, statisticile indică un nivel crescut al fermităţii structurilor operative, corelat cu situaţia operativă înregistrată. Astfel, 907 de persoane au fost introduse în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, dintre care 823 bărbaţi și 84 femei. Persoanele private de libertate au fost introduse în arest în baza a 806 de ordonanţe de reţinere, dintre care 300 transformate în mandate de arestare preventivă, 3 mandate de executare a pedepsei, 6 mandate europene de arestare și 92 de mandate de arestare preventivă. De menționate ste faptul că, numărul total de persoane custodiate inclusiv în alte centre, ca urmare a măsurilor dispuse de polițiștii pbrașoveni, este de 1.025 persoane. SIGURANȚA RUTIERĂ În domeniul siguranței rutiere, pe parcursul anului 2023, structurile de profil au derulat acţiuni preventive în locurile şi intervalele cu risc major de accident, în paralel cu desfăşurarea activităţilor necesare pentru combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere. Analiza efectuată asupra dinamicii accidentelor de circulaţie grave, comise în perioada de referință, relevă o scădere cu -9 a numărului de accidente grave (procentual -6,92%), scăderea cu -1 a numărului persoanelor decedate (procentual -2,94%), respectiv scăderea cu – 2 a numărului răniților grav (procentual -1,85%), comparativ cu perioada similară a anului 2022. Principalele cauze generatoare ale accidentelor rutiere grave sunt: Ø Viteza excesivă şi neadaptată la condiţiile de drum – reprezintă principala cauză generatoare de accidente; Ø Neacordarea priorităţii pietonilor; Ø Traversarea neregulamentară a străzii de către pietoni; Ø Neacordarea priorităţii vehiculelor; Ø “Adormire la volan”. În scopul contracarării cauzelor care au generat producerea de accidente rutiere grave, efectivele de poliţie rutieră au organizat şi desfăşurat 4.438 de acţiuni privind respectarea normelor rutiere. Cu ocazia activităţilor desfăşurate în teren, efectivele de poliție cu aviz de poliție rutieră (inclusiv cei din cadrul structurilor de ordine publică) au aplicat 65.731 sancțiuni contravenţionale la regimul circulaţiei și 1.803 sancțiuni contravenționale aplicate la alte acte normative. Pentru nerespectarea regimului legal de viteză au fost aplicate 21.846 sancțiuni, iar la regimul transportului de persoane (public și în regim de taxi) și de mărfuri au fost aplicate 3.081 sancțiuni contravenționale. În anul 2023, au fost efectuate 1.665 constatări la alcool, dintre care 408 infracțiuni și 1.257 contravenții, precum și 213 constatări privind consumul de substanțe psihoactive. Au fost reţinute 6.210 de permise de conducere (1.257 pentru consumul de alcool, 1.686 pentru viteză excesivă, 1.016 pentru nerespectarea regulilor privind depășirea, 358 pentru neacordarea priorității pietonilor și 158 pentru comportament agresiv) şi au fost retrase, până la remedierea defecţiunilor, 4.464 de certificate de înmatriculare. Activitatea desfăşurata în vederea combaterii cauzelor generatoare a înregistrat următoarele repere de activitate: Activitățile de verificare în trafic au condus la constatarea a 1.149 fapte cu caracter penal, din care 997 infracțiuni la regimul circulației. Sub aspectul fermități, în cazul a 54 suspecți s-a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, față de 11 inculpați s-a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile, iar față de 4 inculpați s-a dispus măsura controlului judiciar. O activitate susținută a fost înregistrată pe domeniile asigurării permanente a stării de viabilitate a drumurilor publice, identificării zonelor în care înregistrăm frecvent accidente rutiere și adoptării unor măsuri tehnice menite să conducă la reducerea riscului rutier. Astfel, ca urmare a demersurilor susținute şi în colaborare cu autorităţile competente, au fost realizate următoarele amenajări rutiere: – lucrări de reabilitare/modernizare a patru drumuri județene DJ 132 (Rupea – Homorod – Jimbor), drum interjudețean Covasna – Brașov care face legătura între DN 12 și DN 13, format din DJ 131 km 0+000 m – km 7+856 m, DJ 131B km 0+000 – km 12+978 m, DJ 106B km.0+000m – 6+505m și ”Drumul de sub munte” cu o lungime de aproximativ 50 km, respectiv DJ 104B Făgăraș – Hârseni și DJ 104C Făgăraș – Recea; – turnarea de covor asfaltic pe DN 1, tronsonul cuprins între Predeal și Brașov, pe V01K, tronsonul cuprins între km 2+500 m – km 9+782 m, pe DN 11 tronsonul cuprins între km 5+100 m – km 5+900 m, pe DN 13 km 10+861 m și la giratoriul situat pe DN 11 km 5+700 m; – lucrări de întreținere (plombare) pe DN 1 – sectorul de drum cuprins între Codlea și limită județ Sibiu, DN 10 (Teliu), DN 13, reparații rosturi de dilatație la podurile situate pe DN 1; – au fost reparate toate portalurile pentru marcarea intrării în județ, a fost executat podul pe DJ 103B km 9+450 m și au demarat lucrările la varianta de ocolire a municipiului Făgăraș; – au fost întreprinse demersuri pe lângă Primaria Mun. Brașov în vederea montării de separatoare de sens tip parapete New Jersey pe str. Calea Feldioarei din Municipiul Brasov, pe sectorul de drum cuprins între intersecția cu Varianta Ocolitoare a Municipiului Brasov și trecerea pentru pietoni de la intersecția străzilor Calea Feldioarei – Baciului și str. Calea București din Municipiul Brașov, pe sectorul de drum cuprins între intersecția tip sens giratoriu din dreptul centrului comercial Carrefour și str. Lacurilor, amenajarea unui sens giratoriu la intersecția străzilor Calea Feldioarei și Fântânii, precum și montarea de stâlpi metalici pe trotuarul dreapta al străzii Lungă, a str. Colonel Buzoianu, Aninoasa și Gheorghe Marinescu; – ca urmare a demersurilor efectuate de poliția rutieră pe lângă Primaria Mun. Brașov, s-a procedat la semaforizarea trecerii pentru pietoni de pe Calea Feldioarei (Vodafone), reinstalarea limitatoarelor de viteză din zona trecerilor de pietoni și montarea de oglinzi pentru sporirea vizibilității în intersecții; relocarea trecerii pentru pietoni situată pe strada Poienelor – magazin Kaufland, prin amplasarea acesteia către cartierul Noua, după intersecția cu accesul către magazin, concomitent cu amenajarea unui trotuar pe partea dreaptă și iluminatul stradal corespunzător, înființarea unor treceri pentru pietoni pe str. A.I. Cuza în apropierea statiei RAT Lidl, pe str. Tâmpei în apropierea Farmaciei Richter și la intersecția străzilor Lămâiței și Graurului; – au fost amplasate separatoare de sens pe strada Stadionului pe banda 1 – sens de mers dinspre strada Lungă către bld. Griviței, la intersecția în sens giratoriu ce deservește complexul comercial Kaufland, pe strada Zizinului, pe marcajul de separare a sensurilor de deplasare, în lateralul magazinului Profi – zonă acces către str. Neptun și au fost montați stâlpi din plastic la intersecția străzilor Ștefan Cel Mare și Sfânt și Bogdan Petriceicu Hașdeu; – a fost montat un semafor electric la intersecția străzilor Timiș-Triaj și Zaharia Stancu pentru fluidizarea traficului, a fost resistematizată, prin indicatoare rutiere, intersecția Șirul Livezii (DN1E- Strada Lungă- Strada Nicolae Iorga); au fost montate indicatoare de preselectare a benzilor de circulație, în funcție de direcția de deplasare a autovehiculelor înaintea intersecțiilor tip sens giratoriu și a fost refăcută partea carosabilă a podului situat pe strada Zaharia Stancu, întrucât aceasta prezenta mai multe denivelări și gropi care afectau traficul rutier. În cursul anului 2023, au fost trimise administratorului drumului public 123 de informări cu privire la starea drumurilor publice. De asemenea, au fost aplicate 6 sancțiuni contravenționale factorilor de răspundere pentru lipsa stării de viabilitate a drumului public.
PRIORITĂȚI INSTITUȚIONALE ÎN ANUL 2024
Considerăm că, printr-o bună cooperare şi colaborare cu instituțiile partenere, obiectivele asumate de inspectorat pentru realizarea dezideratului de ordine și liniște publică au fost îndeplinite, sens în care dorim să adresăm mulțumiri tuturor colaboratorilor instituției noastre, care ne-au sprijinit necondiționat în activitatea operativă curentă. Pentru anul 2024, obiectivele asumate de conducerea inspectoratului, adaptate priorităților strategice ale M.A.I. și necesităților populației sunt reprezentate de: Ø Dispunerea măsurilor din competență pentru asigurarea organizării și desfășurării, în condiții optime, a alegerilor europarlamentare, parlamentare, prezidențiale și locale, ce vor avea loc în anul 2024; Ø Anticiparea, cunoașterea, respectiv monitorizarea permanentă a cauzelor și factorilor generatori/ favorizatori de manifestări antisociale, concomitent cu dispunerea măsurilor din competență, care să permită prevenirea faptelor antisociale și asigurarea stării de liniște publică în comunitate; Ø Adaptarea măsurilor din competență la contextul actual de securitate, pentru prevenirea unor riscuri la adresa securității interne și cetățenilor brașoveni, inclusiv prin intensificarea activităților pe segmentul prevenirii și combaterii migrației ilegale; Ø Multiplicarea și automatizarea mecanismelor de cooperare interinstituțională cu toate instituţiile din cadrul sistemului de apărare şi securitate naţională, precum şi cu celelalte autorităţi cu atribuţii în acest domeniu, pentru realizarea climatului de ordine şi siguranţă publică; Ø Prestarea unui serviciu calitativ de ordine publică, prin cunoaşterea continuă a problematicii teritoriului de competenţă, intensificarea şi eficientizarea activităţilor de combatere a infracţiunilor contra persoanei, în special cea comisă cu violență, a patrimoniului, precum şi a celor comise în segmentul stradal; Ø Evaluarea și dirijarea continuă a eforturilor instituționale în raport cu valorile sociale încălcate și gravitatea faptelor comise, prin angrenarea resurselor umane, economice sau tehnologice aflate la dispoziție, pentru realizarea mandatului încredințat; Ø Menținerea capacității de reacție a structurilor operative, prin adoptarea unei intervenții rapide şi eficace în situaţia producerii unor acţiuni antisociale grave, pentru asigurarea climatului de ordine publică în comunitățile brașovene; Ø Asigurarea unei vizibilități și prezențe crescute a polițiștilor în comunitate, atât în mediul urban, cât şi rural, în vederea descurajării unor comportamente delincvente și combaterii fenomenului infracțional și contravențional, prin optimizarea activității de patrulare, organizarea de acţiuni cu efective mărite, asigurarea prezenței efectivelor în teren în zonele și intervalele vulnerabile la comiterea unor fapte antisociale şi acoperirea informativă a zonei din responsabilitate; Ø Cunoaşterea, monitorizarea şi intervenţia pentru dezamorsarea stărilor conflictuale latente din comunitate, monitorizarea grupărilor infracţionale nestructurate, a persoanelor care prezintă interes din punct de vedere poliţienesc, concomitent cu creșterea gradului de documentare calificată și destructurare a grupărilor infracționale; Ø Continuarea activităților de prevenire și combatere a violenței domestice, prin realizarea tuturor măsurilor date în competență care se impun, în vederea ocrotirii familiei, ca celulă de bază a societății, inclusiv prin punerea în aplicare a mecanismului de monitorizare electronică în cadrul unor proceduri judiciare și execuțional penale, potrivit atribuțiilor încredințate; Ø Dispunerea măsurilor din competență pentru diminuarea continuă a riscului rutier şi asigurarea unui nivel ridicat de siguranţă pe drumurile publice, prin identificarea, în trafic, a persoanelor care conduc sub influența alcoolului și a altor substanțe, implementarea eficientă a campaniilor de prevenire, îmbunătățirea continuă a activităților pe linie de sistematizare și dinamizarea activităților de impunere a legii în zonele considerate cu risc rutier; Ø Organizarea și desfășurarea activităților specifice din competență pentru asigurarea legalității mediului de afaceri brașovean, prin accentuarea măsurilor de prevenire şi combatere a infracţiunilor economico-financiare, concomitent cu eficientizarea continuă a activităţilor de identificare şi indisponibilizare a bunurilor, în vederea recuperării prejudiciilor; Ø Asigurarea unui nivel optim de siguranță școlară, prin eficientizarea activităților specifice desfășurate, în special pe componenta prevenției, prin adaptarea metodelor și instrumentelor de lucru la problematica actuală a mediului școlar; Ø Dezvoltarea mecanismelor și proceselor de pregătire profesională a polițiștilor, cu accent pe instruirea practică, în vederea însușirii și aplicării, în exercitarea atribuțiilor, de către întreg personalul inspectoratului, a prevederilor actelor normative care reglementează activitatea specifică, a tacticilor și procedeelor de intervenție, pentru protejarea drepturilor cetățenești; Ø Continuarea procesului de iniţiere şi derulare, în cooperare cu societatea civilă și instituțiile partenere, a unor programe pentru prevenirea şi reducerea criminalităţii, pe domeniile prioritare identificate, având ca obiectiv creşterea gradului de siguranţă civică și adoptarea, de către cetățeni, a unei atitudini preventive; Ø Continuarea activităților de modernizare a sediilor și spațiilor de lucru, în vederea asigurării condițiilor optime de desfășurare a activității și creșterii satisfacției profesionale, precum și îmbunătăţirea continuă a dotării polițiștilor cu mijloace de protecție și intervenție, cu sprijinul conducerii Poliției Române, aspecte care se reflectă în modul în care fiecare poliţist îşi îndeplineşte atribuţiile față de comunitate; Ø Dezvoltarea capacităţii de atragere a fondurilor nerambursabile, în corelare cu interesele, prioritățile și obiectivele instituţionale; Ø Dispunerea activităților din competență pentru prevenirea corupției în rândul personalului, în scopul promovării integrităţii, onestităţii şi profesionalismului ca standard de calitate, prin identificarea concretă a vulnerabilităţilor şi factorilor de risc, adoptarea unor măsuri eficiente de eliminare/diminuare a acestora; Ø Continuarea procesului de apropiere a cetățenilor, prin promovare unei imagini coerente, credibile şi stabile a instituției, deschiderea continuă la dialog şi la problemele expuse de aceștia, adoptarea unei atitudini transparente și responsabile, concomitent cu creşterea gradului de implicare și de responsabilizare a personalului în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu; Ø Asigurarea unui mecanism eficient de monitorizare şi evaluare a activităţilor derulate de structurile proprii şi dispunerea, în consecinţă, a măsurilor adecvate pentru îmbunătățirea activității și obţinerea unor indicatori performanţi. INSPECTORUL ȘEF AL I.P.J. BRAȘOV Chestor de poliţie Valentin FLUCUȘ