Care este stilul atașamentului tău?
Cu toții ne dorim să putem să ne conectăm cu ceilalți. Avem nevoia de a ne atașa, însă avem modalități diferite de a forma conexiuni cu oamenii. Aceste modalități depinde de stilul de atașament al fiecăruia pe care l-a dezvoltat în timp. Stilul propriu de atașament se dezvoltă încă din mică copilărie și se folosește pe tot parcursul vieții.
Există 4 stiluri de atașament care se pot dezvolta:
❣️1. ATAȘAMENT ANXIOS
Acest tip de atașament se dezvoltă în copilărie. Mai exact, copilul nu a avut un sentiment constant de securitate, protecție și iubire, ci a primit mesaje ambivalente. Este hiperactiv și preocupat de disponiblilitatea celorlalți. Un copil cu un stil de atașament anxios se bucură când își vede mama sau persoana de atașament, dar, în același timp, este și furios. Îi ia mai mult timp pentru a se calma și poate avea reacții violente, de respingere a mamei: “De ce nu ai fost aici până acum?”
❣️ 2. ATAȘAMENT EVITANT
Se dezvoltă când copilul este apreciat de părinte atunci când face ce spune acesta și este respins atunci când își exprimă nevoile și dorințele. Când părintele se deconectează emoțional din relația cu copilul, el se poartă ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat. Când părintele revine, copilul continuă să îl ignore, evitând conexiunea, însă este neliniștit, cu un grad ridicat de stres. Studiile au demonstrat ca persoanele cu acest tip de atașament prezintă ritm cardiac scăzut și un nivel ridicat de cortizol (hormonul stresului).
❣️ 3. ATAȘAMENTUL SECURIZANT
Atașamentul securizant se dezvoltă din experiențe repetate de conexiune autentică și sintonie, atunci când persoana de atașament răspunde nevoilor de conexiune ale copilului, și în felul acesta el învață că poate cere și poate primi – pe limbajul lui. Ba mai mult, că i se respectă limitele. Chiar dacă copilul este vizibil stresat dacă este lăsat singur, atunci când persoana de atașament revine, el se bucură, se simte în siguranță și nu are izbucniri violente sau de plâns.
❣️ ATAȘAMENTUL DEZORGANIZAT
Apare atunci cand figura de atasament este traita simultan atat ca un loc sigur, cat si ca sursa de pericol. Asta se intampla atunci cand copilul, pre-programat sa se intoarca la parinte in momentele de alarma, este prins intre impulsuri contradictorii de a se apropia si de a evita. Este o pozitie imposibil de mentinut, din care dependenta copilului de parinte nu ii permite nicio iesire. Nu este de mirare atunci ca rezultatul acestui „paradox biologic” teribil este dezorganizarea si/sau dezorientarea. Astfel, atasamentul dezorganizat poate fi inteles ca rezultat al interactiunilor copilului cu parinti care sunt infricosatori, speriati sau disociati. In opozitie cu strategiile organizate ale copiilor siguri, evitanti sau ambivalenti, atasamentul dezorganizat poate fi vazut ca o reflectare a unui colaps de strategie din partea unui copil care traieste frica fara nicio solutie. De exemplu: în cazul în care părintele suferă de depresie, anxietate sau în cazuri grave, când există abuzuri sexuale.
Andreea Șipoteanu-Constantinescu Redactor-Departament Psihologie-Grupul Iubim Brașovul
Sursa : thriveglobal. ro