Trăia pe lume un lăutar pe care îl chema Kostakis. Nu avea adunate bogății, dar era un om harnic și bun la suflet. Nu se sfădea cu nimeni, iar supărat nu fusese niciodată.

Din zori până-n noapte muncea, iar când voia să-și tragă sufletul, se ducea la umbră în livadă și cântă din fluier. Atât de minunat cânta, încât oamenii care treceau pe drum, fermecați de cântare, uitau încotro s-au pornit , iar păsările se opreau din cântecul lor și ascultau.

Într-o bună zi s-a întâmplat ceva de necrezut! Când Kostakis începu să cânte, ca din pământ, răsări în fața lui o șerpoaică mică. Speriat, omul era gata să-i rupă de fugă. Dar șerpoaica se închină, apoi se răsuci cu mișcări grațioase, de parcă ar fi dansat.

Când Kostakis se opri de cântat, șerpoaica se strecură în gaură, iar în urma ei rămâneau semănate monede de aur. Uluit de minune , sărmanul om alergă într-un suflet acasă la femeia lui și-i spuse:

-Dragă nevastă, de acum înainte am scăpat de nevoi! Mă voi duce să cânt în livadă și duminica, poate iarăși va veni șerpoaica. Inima îmi spune că nu e un șarpe ca oricare. O fi duhul casei noastre? Ar fi bine să nu spunem nimănui nici o vorbă!

-Că bine zici bărbate! Nu trebuie să știe nimeni, că duhurilor nu le plac palavragii și lăudăroșii! căzu de acord femeia, gândind totodată: uite că norocul poate veni și prin cântec!

Ea deseori îl sâcâia pe bărbat din cauza cântatului.

Peste o săptămână, Kostas a venit din nou în livadă.

A început din nou să cânte și n-a trebuit să aștepte prea mult. Șerpoaica a apărut! Același lucru s-a întâmplat și peste alte două săptămâni. Și peste o lună. De fiecare dată, lăutarul era răsplătit cu monede de aur. Astfel s-a scurs un an…

IubimBrasovul

Sursa: cartea povesti europene