Rugăciunea model a Postului Mare, o alcătuire a Sfântului Efrem Sirul, pune înaintea fiecărei persoane interesată de apropierea de Dumnezeu, de desăvârșire, de primirea așa cum se cuvine a Învierii, cele mai potrivite metode, o adevărată „rețetă” care va face ca gustarea roadelor acestei perioade să aducă liniștea și pacea mult dorite.
„Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie. Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei dăruieşte-l mie, slugii Tale. Aşa Doamne şi Împărate, dăruieşte-mi să-mi văd greşelile mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin”
O rugăciune scurtă, dar plină de elementele absolut necesare punerii „pe calea urcușului duhovnicesc”.
Recunoașterea și chemarea lui Dumnezeu ca „Domn” și „Stăpân” al vieții fiecăruia dintre noi plasează într-o dispoziție potrivită sufletul înaintea lui Dumnezeu. Simpla credință în Dumnezeu, în existența și realitatea lui Dumnezeu, nu este suficientă. Este nevoie de așezarea omului înaintea lui Dumnezeu, „Domn și Stăpân”, de micșorarea a omului înaintea slavei dumnezeiești, de smerirea și încredințarea sufletului omenesc în mâna lui Dumnezeu, a Tatălui iubitor, conducător, susținător și împlinitor.
Chemarea numelui lui Dumnezeu cu smerenie, cu încredințarea totală în ajutorul Său, este atitudinea cea mai potrivită, punctul de plecare al răspunsului pe care omul îl are de oferit înaintea lui Dumnezeu, căci „toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit de Sus este, pogorând de la Tine, Părintele luminilor” (Rugăciunea amvonului).
Temelie a urcușului duhovnicesc, smerenia face loc în inima omului pentru primirea darurilor lui Dumnezeu, a harului Său. O virtute de început, care va trebui să se mențină pe tot parcursul vieții, până în veșnicie.