Tradițiile românești sunt pline de povești și legende, unele cu tâlc, altele legate de calendarul zilelor după care își orânduiau viața în vechime oamenii. Fiecare zi a anului are o poveste, venită din negura timpurilor, fiecare legendă ne duce într-o lume a învățăturilor.

Mărțișorul este funia care adună și împletește cele 365 zile ale anului într-un șnur bicolor, simbolizând iarna și vara, făcut cadou la 1 martie, străvechi început de an agrar. El este un calendar simbolic  confecționat în două fire colorate în alb și roșu, la care s-a adăugat apoi un obiect artizanal.

La începutul secolului al XX-lea mărțișorul se oferea cadou copiilor, fete și băieți în dimineața zilei de 1 martie, înainte de răsăritul soarelui. Șnurului mărțișorului de care se agață o moneda metalică de argint sau de aur se purta legat la mâna, uneori era prins în piept sau la gât până la o anumită sărbătoare a primăverii (Măcinici, Florii, Paște, Armindeni) sau până la înflorirea unor arbuști sau pomi fructiferi (măcesi, porumbac, trandafir, păducel, cireș, etc.) când se agață pe ramurile înflorite. Cei care primeau mărțișorul credeau că nu vor fi pârliți de soare pe timpul verii, că vor fi sănătoși și frumoși ca florile, plăcuți și dragastosi, bogați și norocoși, feriți de boli și de deochi.

„Sfinte Soare, sfinte Soare, dăruiescu-ți mărțișoare, ‘n locu’ lor tu mă ferește de pistrui ce mă-nnegrește.

Ia-mi, te rog, negrețele și dă-mi albețele fă-mi fața ca o floare sfinte Soare, sfinte Soare”

După informații etnografice mai vechi, mărțișorul se confecționa din două fire răsucite de lână colorată, albă și neagră sau albă și albastră, și se făcea cadou în prima zi din luna martie când apărea pe cer Luna Nouă. Aromânii puneau mărțișorul în ajunul zilei de 1 martie, adică în seara zilei de 28 sau 29 februarie.

Atât sărbătorile cu ajun cât și raportarea timpului la o anumită faza a astrului lunar sunt elemente specifice calendarelor  lunare mai vechi ca cele solar-lunare de astăzi. Obiceiul mărțișorului este inseparabil de tradiția Dochiei carpatice, sfânta creștină care a uzurpat o zeiță lunară și echinocțială.

Firul mărțișorului ar fi fost tors de Baba Dochia în timp ce urca cu oile la munte.  Firul sau ața toarsă înseamnă timpul care curge neîncetat: Ursitoarele torc firul vieții omului la naștere, Dochia toarce firul anului la început de primăvară.

Obiceiul a fost atestat în toate teritoriile locuite de românii nord și sud dunareni. Pe arii extinse din Transilvania, Banat, Maramureș, centrul Munteniei, vestul Olteniei și sudul Dobrogei luna echinocțiului de primăvară și a anului nou agrar se numea Mărțișor

Sursa:  Ion Ghinoiu – Calendarul țăranului român – Zile și mituri

Sursa foto: pexels, Gabriela Bularca

Gabriela Bularca – Realizator Grupul Iubim Brasovul