Ești aici
Home > Artă și Tradiție > Educație artizană – Mătasea – între legende și adevăr

Educație artizană – Mătasea – între legende și adevăr

Prinţesa Leizu avea 14 ani când a scăpat în ceaşca sa de ceai un cocon de mătase. Ca să-l scoată din băutură, tânăra a început să desfacă firul de pe gogoaşă. Aşa i-a venit ideea să-l ţeasă. Din acel moment, chinezii au descoperit ritmul de viaţă al viermelui de mătase şi, pentru 3.000 de ani, au fost singurii păstrători ai acestui secret.  

Potrivit lui Confucius, istoria mătăsii începe în anul 2640 î.Hr. Prinţesa Leizu, după ce a observat viaţa viermelui de mătase, la recomandarea soţui ei, Împăratul Galben (Huang Di), a început să-şi instruiască doamnele de companie în arta creşterii acestor viermi speciali. Legenda spune că, din acel moment, fata a devenit zeiţa mătăsii în mitologia Chinei, iar secretul creşterii viermilor de mătase şi a obţinerii firelor a fost păzit cu străşnicie la Curtea imperială chineză.

Potrivit lui Confucius, istoria mătăsii începe în anul 2640

O altă legendă spune însă că mătasea a părăsit China în părul unei prinţese logodită cu un nobil din Khotan. Pentru că nu voia să plece de acasă fără ţesătura de care era îndrăgostită, prinţesa a încălcat interdicţia imperială. Întâmplarea s-a petrecut probabil în secolul I d.Hr. Deşi nu pare a fi mare lucru, obţinerea firelor de mătase de pe gogoşile viermilor necesită multă trudă. O crescătorie de viermi de mătase trebuie să fie o încăpere bine aerisită şi cu ferestre orientate către nord-est. Pentru 10 grame de ouă e nevoie de 30 de metri pătraţi de spaţiu, iar pentru hrănirea a 100 de grame de ouă de viermi e nevoie de un hectar de livadă de duzi. Dintr-un gram de ouă se pot obţine aproximativ două kilograme de gogoşi, iar pentru creşterea unui gram de ouă de viermi sunt necesare aproximativ 40 de kg de frunze de dud. Perioada de incubaţie a ouălor e de două săptămâni. Larvele cresc într-o lună şi fac gogoşi care sunt recoltate în 10 zile. Orice modificare a parametrilor de creştere compromite larvele, care mor.

„Fluturele de mătase“. În Antichitatea clasică, mulţi romani, mari admiratori ai acestei ţesături, erau convinşi că mătasea era fabricată din frunze de copaci. E o convingere pe care o exprima Seneca cel Tânăr în piesa lui, Phaedra, şi de Vergiliu, în Georgicele sale.

Ca un bun observator al naturii, Pliniu cel Bătrân ştia, însă, mai multe.Vorbind despre bombyx mori (sau fluturele de mătase) el scria în tratatul său, Naturalis Historia:„Ei ţes pânze ca paianjenii. Acestea sunt transformate apoi într-o ţesătură luxuriantă pentru femei şi denumită mătase“.

În China, creşterea viermilor era rezervată, în exclusivitate, femeilor

În China, creşterea viermilor era rezervată, în exclusivitate, femeilor. Mătasea a fost atât de preţuită de aristocraţia chineză încât în Cartea Ritualurilor (una dintre cele cinci lucrări fundamentale ale canonului confucianismului) s-a prevăzut ca mătasea să fie folosită doar de către membrii familiei imperiale. Pentru aproximativ un mileniu, dreptul de a purta mătase a fost rezervat împăratului şi celor mai înalţi demnitari. Ulterior, s-a extins gradual către alte clase ale societăţii chineze. Ţăranii însă nu au avut voie să poarte mătase până la instaurarea dinastiei Qing (1644-1911).

Monedă de schimb. În timpul dinastiei Han (206 î.Hr.-220 d.Hr.), mătasea era folosită pentru a-i plăti pe oficialii guvernului şi a-i recompensa pe cetăţenii merituoşi, devenind un fel de monedă de schimb. Ea era corelată cu greutatea aurului astfel că lungimea balotului de mătase a devenit o monedă-standard în China. Mătasea a rămas mai mult de un mileniu principalul cadou diplomatic dăruit de împăratul Chinei vecinilor sau vasalilor.

În timpul dinastiei Ming, mătasea a fost folosită pentru diferite accesorii (batiste, poşete, centuri şi chiar piese de îmbrăcăminte ţesute, reprezentând animale – reale sau mitice). Aceste adaosuri vestimentare sunt asociate cu o poziţie particulară:militarii, judecătorii, nobilii sau reprezentanţii clerului purtau fiecare câte un alt tip de bonetă din mătase.

Drumul mătăsii a trecut şi prin Valea Regilor

Drumul mătăsii a trecut şi prin Valea Regilor, unde, într-un mormânt egiptean, în care se afla o mumie datată din 1070 î.Hr., s-a descoperit mătase, iar în Grecia şi în Roma Antică se vorbea despre Seres (popor al mătăsii), un termen care-i desemna pe locuitorii regatului îndepărtat al Chinei. Conform unor istorici, primul contact al romanilor cu mătasea a fost cel al legiunilor conduse de guvernatorul Siriei, Crassus, în bătălia de la Carrhae, lângă Eufrat. Atunci, se spune, legiunile au fost atât de şocate de strălucirea steagurilor parţilor (persanilor) încât au luat-o la fugă.

Drumul mătăsii. În secolul III î.Hr., ţesăturile chinezeşti din mătase încep să fie exportate în întreaga Asie, peste mare în Japonia şi chiar să ajungă în Occident. Aceste itinerarii au fost cunoscute mai târziu ca Drumurile mătăsii.

Romanii au descoperit aceste ţesături miraculoase în Asia, fără să ştie însă originea lor. În 552 d.Hr., împăratul Justinian a trimis doi călugări într-o misiune în Asia. Aceştia s-au întors în Bizanţ cu ouă de viermi de mătase ascunse în bastoanele lor din bambus, acesta fiind primul exemplu cunoscut de spionaj industrial.

În secolul VII, arabii i-au cucerit pe persani şi au pus mâna pe industria lor de mătase, ceea ce a ajutat la răspândirea sericiculturii şi a ţesăturilor de mătase în Africa, Sicilia şi Spania. În secolul X, Andaluzia era principalul producător de mătase al Europei. După ce, vreme de aproape două decenii (1450-1466), Lyon a fost un important punct de desfacere pentru ţesăturile de mătase străine, pentru a stăvili acest influx de capital străin, Ludovic al XI-lea şi-a declarat intenţia, în 1466, de a introduce arta şi meşteşugul ţesăturilor cu aur şi mătase şi în Lyon. Ulterior, în 1536, Francisc I a dat oraşului Lyon monopolul importului şi comerţului cu mătase, ceea ce a pus bazele industriei de acest tip din oraş.

Un alt moment important în dezvoltarea industriei mătăsii a fost revocarea Edictului de la Nantes, în 1685. Acest edict din vremea lui Henric IV acorda libertăţi religioase şi cultelor protestante. După revocarea acestuia, hughenoţii, din nou persecutaţi religios, au părăsit în număr mare Franţa. Mulţi dintre ei erau torcători şi ţesători experimentaţi şi au contribuit în foarte mare măsură la dezvoltarea industriei engleze, germane, italiene şi elveţiene. Hainele din mătase, la mare preţ în Europa, erau, după cum spuneau misionarii europeni în China sau în Japonia, un material banal în aceste ţări în care se îmbrăcau chiar şi ultimii soldaţi.

În 1804, Jacquard a perfecţionat metoda producerii ţesăturilor cu model, folosind cartele perforate.

A fost o adevărată revoluţie în tehnica ţesătoriei. În secolul XIX, sursele din mătase au devenit foarte variate la fel ca şi bolile care afectau viermii. Industria mătăsii a devenit nesigură, ceea ce i-a făcut pe producători să se îndrepte către un domeniu abia apărut, dar în dezvoltare:acela al fibrelor artificiale. Acestea au început să-şi croiască drum spre pieţe rezervate în mod tradiţional mătăsii.

O altă răscruce în istoria mătăsii a fost Al Doilea Război Mondial, când aprovizionarea cu nepreţuitele fibre din Japonia a fost întreruptă, iar noile fire sintetice au cucerit pieţe tradiţionale, cum ar fi cea a ciorapilor-pantalon şi a paraşutelor. Această întrerupere a producerii mătăsii în Europa şi Statele Unite a fost un semn rău prevestitor pentru sericicultura occidentală. După război, Japonia şi-a modernizat producţia de mătase, rămânând cel mai mare producător şi practic, singurul exportator major până în anii 1970. Atunci China şi-a recâştigat treptat poziţia istorică, redevenind cel mai mare producător şi exportator al lumii. În 1985, producţia de fire din mătase era de circa 56 de mii de tone (aceeaşi ca în 1938), din care peste 50% era produsă în China.

Surse: historia.ro wikipedia.org confluente.org

Surse foto: pixabay.com unsplash.com

Gabriela Bularca – Realizator Grupul Iubim Brasovul

Articole similare

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Sus