Lunile octombrie si noiembrie au fost pentru echipa Asociației SCUT două luni speciale. Proiectul Equilibrium, lansat si derulat în aceasta perioada, a cuprins o serie de activitati dedicate sănătății mintale susținute de specialisti formatori si psihologi si implementat in rândul elevilor și studenților din Brașov, aceștia bucurîndu-se de altfel ore la clasa, dar si la sediul asociatiei, dedicate tematicii stabilite în cadrul proiectului, fiecare intalnire fiind o provocare atat pentru beneficiari, cat si pentru formatori.
Astfel, în perioada 01.10.2022 – 30.11.2022, Asociatia SCUT, prin proiectul Equilibrium, proiect cofinantat de Primaria Municipiului Brasov, si-a propus, ca obiectiv general, creșterea gradului de sănătate mintală în rândul adolescenților și tinerilor din municipiul Brașov prin furnizarea de servicii specializate și campanie de informare și conștientizare cu privire la sănătatea mintală, în vederea dezvoltării și diversificării serviciilor de asistență socială pentru categoriile vulnerabile, în vederea unei mai bune includeri a acestora în comunitate.
Proiectul Equilibrium a prins voce în Colegiul „Emil Racoviță”, Liceul de Arte Plastice „Hans Mattis Teutsch” și în Universitatea Transilvania – Facultatea de Asistență Socială. Este de remarcat și de apreciat sustinerea cadrelor didactice în vederea bunei desfășurări, dar și de lăudat interesul tinerilor participanți pentru implicare și cunoaștere.
Provocarea proiectului Equilibrium s-a dorit a fi momentul de conștientizare și reflectare asupra factorilor care influențează sănătatea mintală pentru fiecare dintre noi, împărtășit în cadrul grupurilor de lucru. S-a discutat despre asumare, acceptare si dorința de a trece dincolo de prejudecăți. Despre ceea ce însemnă propriul filtru si diferențele dintre a acționa și a reacționa.
Campania de Informare a fost susținută de formator – Roxana-Ioana Hosu, si medic psihiatru Raluca Soanca, workshopurile au fost susținute de psiholog Gabriela Alexandra Caras, atelierele de comunicare asertivă au fost desfășurate de specialist în comunicare Grancea Alexandra, iar coordonator de proiect a fost Mirela Dezsö, toate aceste activități fiind derulate sub atenta îndrumare a coordonatorului de proiecte din cadrul asociației- Mariana Busuioc.
Ca ultimă activitate, în cadrul Proiectului Equilibrium, va urma desfășurarea unei Mese Rotunde, unde vor fi ascultate opiniile profesioniștilor, ale tinerilor beneficiari ai proiectului, dar și ale reprezentanților instituțiilor relevante în domeniu.
Abordarea subiectului sănătate mintală s-a produs ca urmare a impactului și a vulnerabilității pe care pandemia a demonstrat-o la nivelul comunitatii. Este nevoie de aceasta campanie de constientizare? Da. De ce? Pentru că sanatatea mintala este cel puțin la fel de importantă precum sănătatea corpului și merităm să avem parte de ea. Meritam sa ne bucuram de noi, cu adevarat.
Scopul proiectului Equilibrium a fost ca elevii și studenții să aibă oportunitatea de a-și recunoaște, controla și valoriza emoțiile în mod constructiv și benefic dezvoltării lor.
La sediul Asociației de Servicii Sociale SCUT, fiecare curs a avut integrat jocuri de acest tip, iar beneficiile au fost enorme, vizibile și imediate. De aceea, în cadrul Mesei Rotunde, activitatea imediat următoare, invităm cât mai mulți profesori alături de beneficiarii nostri, tinerii adolescenți, pentru a avea un dialog constructiv despre activități de acest tip pentru mai multă bucurie, entuziasm și conexiune între copii, tineri și adulți.
Întîlnirile au dovedit că sănătatea mintală ne ajută să ne revenim din eșecuri, să ne simțim bine cu noi înșine și să avem relații bune cu oamenii din jur. Și asta nu înseamnă să fim fericiți tot timpul. Înseamnă doar să fim conștienți de emoțiile noastre și putem să le gestionăm indiferent dacă sunt pozitive sau negative, înseamnă să știm când să cerem ajutor sau când să ne retragem. Pe scurt, este ca un mușchi sau ca o abilitate ce poate fi antrenată și îmbunătățită zi de zi pentru a fi cât mai sănătoși din punct de vedere mintal și chiar emoțional.
Au fost două luni de lucru, două luni în care elevii și studenții prinși în proiect au avut ocazia să cunoască o parte din beneficiarii asocitatiei. Să le vadă vulnerabilitățile, să le analizeze și să lucreze la gestionarea emoțiilor și a sentimentelor în asemenea situații. Au făcut față cu brio. Binele începe când înțelegi cine este în fața ta și ai capacitatea să nu judeci ci să înțelegi și să accepți. Să (re)înveți să comunici. Să identifici o altă abordare. În primul rând pentru a fi bine noi cu noi, iar îl al doilea rând pentru a fi bine cu ceilalți. În principiu, cu o bună sănătate mintală avem o rezistență mai mare la stres, relații mai profunde, o stimă de sine echilibrată, mai multă energie și o stare de bine în general.
În plus, s-a discutat și despre numeroasele studii care ne arată că o stare bună mintală și o gândire pozitivă ne vindecă corpul de tot felul de afecțiuni, în special de bolile de inimă. Și viceversa, oamenii care experimentează cantități mari de stres și emoții negative dezvoltă deseori tulburări de sănătate mintală dublate de problemele de sănătate fizică.
Uneori, viața poate fi, într-adevăr, epuizantă din punct de vedere emoțional, însă, când ne bizuim pe forțele proprii din punct de vedere emoțional, putem să facem față nevoilor emoționale personale și să gestionăm urcușurile și coborâșurile de zi cu zi. Aceasta nu înseamnă că nu avem niciodată nevoie de ajutor. De fapt, să ne bizuim pe forțele proprii din punct de vedere emoțional înseamnă să știm când putem să gestionăm singuri presiunile emoționale și când avem nevoie să apelăm la ajutor și sprijin din partea altora.
Lăsăm mai jos, inserate în acest articol, cîteva manifestari legate de sănatatea mintala, impartasite de participanti:
„Pentru mine sanatatea mintala inseamna sa imi „taca mintea”, sa ma pot concentra pe activitatile pe care le desfasor, sa ma pot organiza si mai ales sa am o dispozitie buna, sa simt energie! Mai inseamna sa inteleg emotiile negative, sa le accept si sa actionez astfel incat sa cresc calitatea vietii, sa iubesc viata si sa imi stabilesc obiective pe termen scurt, mediu si lung!”
„Pentru mine, sănătatea mintala înseamnă…putere de discernământ foarte buna și care reușește in diferite momente ale vieții sa ia hotărârile corecte, sa aibe comportamentul adecvat.”
„Pentru mine sanatate mintala inseamna punera emotiilor in miscare si mintea in control si prin lucririle astea cred ca da multe in dezvoltarea fiecarui om.”
„Prin conceptul de sănătate mintală înțeleg că trebuie „să fiu bine eu cu mine”. Să fac față obstacolelor care îmi apar pe parcursul vieții, să fiu puternică, să mă iubesc și să mă pun pe primul loc.”
„Sănătatea mintală înseamnă înlăturarea oamenilor toxici.”
Concluzia? Putem să devenim mai conștienți de propriile emoții, reacții și sentimente și să le exprimăm. Putem să găsim scop și sens. Este esențial să ne dăm seama ce ne place, ce este important pentru noi în viață, să ne concetrăm pe asta și să simțim că facem ceva semnificativ. Să învățăm să lucrăm prin comunicare și să aflăm care este legătura, care sunt factorii care ne influențează starea și gândirea, cum ne impactează acest tip de sănătate și ce înseamnă echilibrul în viață.
Cu convingerea unei clarități asupra a ceea ce înseamnă sănătate mintală, vă invităm la Equilibrium -dialog, următoarea și ultima activitate a proiectului, Masa Rotundă, planificată în data de 22 noiembrie 2022.
Proiectul este cofinanțat de Municipiul Brașov.