Emoțiile își fac apariția în viața copilului încă din primul an de viață. Deși au o formă vagă, confuză, imprecis determinate, ele cuprind întreaga scenă psihică a acestuia. Ne referim aici atât la stările plăcute, pozitive (plăcerea – la 2 luni; râsul – la 6 luni; bucuria – 8 luni), cât şi la cele neplăcute, negative (reacțiile de suferință, care apar la 3 săptămâni; frica, anxietatea, furia și agresivitatea – 5 luni).
Aceste stări afective sunt determinate de satisfacerea sau nesatisfacerea trebuințelor copilului, de apariția neașteptată a unor stimuli. Multe dintre ele sunt învățate prin condiționare, imitație sau inducție.
Stările afective, emoțiile au o mare valoare pentru viața și existența copilului. Ele ajută copilul să fie în contact cu nevoile sale mentale sau emoționale. Dezvoltarea emoțională vizează îndeosebi capacitatea copilului de a-și percepe și exprima emoțiile, de a înțelege și a răspunde emoțiilor celorlalți.
- Familia
Un asemenea cămin este un paradis în care copilul se simte în siguranță, o sursă de afecțiune, de sprijin, de ajutor în rezolvarea problemelor și un loc în care domnește veselia. Unii înțelepți afirmă că pacea căminului este una dintre cele mai importante valori. Dr. Andre Berge ne sfătuiește să acordăm o atenție deosebită tripticului : Siguranță, Afectivitate, Activitate.
Siguranță– copilul va trebui să simtă nu numai o siguranță materială, ci mai ales una morală și psihologică. Vorbim de siguranţa familială, de stabilitatea mediului, de simțământul că puterea și înțelepciunea părinților îi asigură această certitudine îm fața oricărui pericol.
Afectivitate– copilul are nevoie de afecțiunea adevărată a părinților săi, nu de cea acaparatoare și înăbușitoare. Afecțiunea naturală a copilului va trebui să fie un refugiu adevărat pentru copil.
Activitatea – fiecare copil are nevoie de ocazii în care să își dezvolte activitatea – jocuri, hobby-uri etc. Este important ca în cele mai multe aceste activități să aibă alături familia.
Există bineînțeles și cazurile familiilor care nu asigură o dezvoltare emoțională corespunzătoare. Toate furtunile care se abat asupra mediului familial provoacă stricăciuni în dezvoltarea copilului. Lipsa de armonie a mediului familial, certurile și conflictele, lipsa părinților, climatul familial glacial și alte situații neplăcute influențează în mod decisiv viața copilului.
2. Educatorul
Educatorul este cheia succesului copilului la școală. Un educator vesel, bine pregătit şi cu o iubire înnăscută pentru copii, se remarcă drept cel mai important factor de educație, după părinți.
Dezvoltarea emoțională a copilului este influențată și de calitatea relației sale cu educatorul. Acesta poate sprijini dezvoltarea sa emoțională astfel:
- Acceptă și remarcă emoțiile copilului;
- Oferă copilului un mediu sigur de exprimare a emoțiilor (evită ridiculizarea, critica, negarea sau minimalizarea emoțiilor copilului)
- Încurajează copilul să exprime emoțiile în cuvinte (Observ că ești trist. S-a întâmplat ceva?)
- Îi sprijină în recunoașterea emoțiilor celorlalți (să facă diferența dintre emoțiile lui și a altor colegi, ca urmare a unui comportament)
- Sprijină copilul să facă diferența dintre emoție și comportament (Înțeleg că ești furios, însă a lovi este un comportament nepotrivit/nepermis)
- Gestionează momentele în care copiii își manifestă emoțiile, îi învață pe aceștia să și le gestioneze;
- Oferă strategii de intervenție în rezolvarea unor situații problemă (prin exemplul personal, prin identificarea cu acuratețe a cauzelor emoțiilor, prin oferirea unor reacții cu mesaj de învățare).
3. Mediul
1.Scăderea dramatică a „competenţei emoţionale” sau „maladia deficienţei emoţionale”
În cartea sa „Inteligenţa emoţională”, Daniel Goleman a strâns rezultatele a decenii de cercetări asupra inteligenţei, ajungând la concluzia că avem tendinţa generală de a subestima importanţa abilităţilor sociale şi emoţionale. În Statele Unite, acolo unde s-au efectuat cele mai multe cercetări, în medie copiii au înregistrat un nivel în scădere al abilităţilor emoţionale în cazul a nu mai puţin de 40 de indicatori ai stării de bine emoţionale şi sociale. Aceste descoperiri sunt îngrijorătoare în condiţiile în care Goleman atestă că IQ-ul (coeficientul de inteligenţă) contribuie cu aproximativ 20% la succesul financiar şi personal, restul de 80% depinde puternic de abilităţile socio-emoţionale.
2.Izolarea
Un studiu făcut de dr. Tisseron asupra a 55.000 de copii care priveau la televizor între 71 şi 108 minute pe zi a relevat că aceştia se depărtau de familie cu cât priveau mai mult la acesta. Această izolare produce: înstrăinare, răcire emoţională. Televizorul încurajează individualismul, egoismul, descurajând, în acelaşi timp, comunicarea, legătura afectivă între oameni. Prin televizor nu există interacţiunea cu o fiinţă vie, nu există adresarea personală, ci este un mijloc de comunicare în masă, care se adresează unei mase de oameni, nu unei persoane, iar copilul simte asta. Tragedia este că micuţul se îndepărtează totodată de lumea reală, pentru a se concentra asupra imaginilor televizate şi nu se mai simt apropiaţi de familie.
3.Vătămarea creierului
Ariile prefrontale se află în zona din faţa a lobilor frontali (a celor două emisfere cerebrale). Aici se află executivul creierului, locul de unde se organizează şi se conduce nu numai procesul gândirii, ci şi aproape toate procesele superioare, aşa zisele funcţii de control, cele privind învăţarea, gândirea, planificarea comportamentului, motivaţia, atenţia, controlul emoţional, organizarea, lectura, rezolvarea problemelor şi multe altele. Toate acestea depind de buna funcţionare a ariilor cortexului prefrontal.
4.Cultivarea agresivităţii, violenţei, insensibilităţii
În jocuri există foarte multă violenţă. Faptul că violenţa din media constituie una dintre cele mai importante cauze ale violenţei în lumea reală este dovedit în peste 1000 de studii şi articole (Strasburger, 1995).
Surse foto: https://images.app.goo.gl/KQpDgddquEVM1tSt8
