Ești aici
Home > Spiritualitate > Femeia cananeancă

Femeia cananeancă

Duminica a XVII-a după Rusalii (a Femeii cananeence)

Doamne, ajută-mă!

Câtă stăruință în rugăciunea unei mame pentru fiica ei! Parcă „smulge” o vindecare numai prin insistența ei. Oare chiar nu știa Hristos de nevoia ei? Chiar a lăsat-o să se chinuie, să se umilească? Cu siguranță că motivul este acela al puterii exemplului pentru toți ceilalți, pentru noi.

Știe Dumnezeu cele ce avem nevoie. Toate sunt în mâna Lui cea iubitoare. Dar e nevoie să cerem mila Lui. Să înțelegem că dincolo de a avea Dumnezeu ceva pentru noi, e necesar să ne dorim și noi, să cerem cele ce avem nevoie și să mulțumim pentru ele.

„Să ne rugăm ca și cum Dumnezeu ar face totul, dar să ne străduim muncind, ca și cum totul ar depinde de noi”.”

În vremea aceea a venit Iisus în părțile Tirului și ale Sidonului. Și, iată, o femeie cananeeancă, din acele ținuturi, ieșind striga, zicând: Miluiește-mă, Doamne, Fiul lui David! Fiica mea este rău chinuită de diavol. Iisus însă nu i-a răspuns niciun cuvânt; și, apropiindu-se, ucenicii Lui Îl rugau, zicând: Dă-i drumul, că strigă în urma noastră. Iar El, răspunzând, a zis: Nu sunt trimis decât către oile cele pierdute ale casei lui Israel. Iar ea, venind, s-a închinat Lui, zicând: Doamne, ajută-mă! El însă, răspunzând, i-a zis: Nu este bine să iei pâinea copiilor și s-o arunci câinilor. Dar ea a zis: Da, Doamne, dar și câinii mănâncă din fărâmiturile ce cad de la masa stăpânilor lor. Atunci, răspunzând, Iisus i-a zis: O, femeie, mare este credința ta; fie ție după cum voiești! Și s-a tămăduit fiica ei din ceasul acela”. (Matei 15, 21-28)

Articole similare

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Sus