„Nu purtați grijă pentru viața voastră ce veți mânca și ce veți bea, nici pentru trupul vostru cu ce vă veți îmbrăca; oare nu este viața mai mult decât hrana și trupul decât îmbrăcămintea?”
Evanghelia despre grijile vieții aduce la lumină esențele vieții și echilibrul pe care trebuie să-l păstrăm în permanenta manifestare a nevoilor sufletești și trupești.
Haina (îmbrăcămintea) și hrană (mâncarea și băutura), ca nevoi esențiale ale vieții trupești, sunt puse în balanță cu viața și valoarea trupului.
„Viața și hrana se condiționează una pe alta. Ca să se susțină, viața are nevoie de hrană, iar hrana presupune viața, care este pregătită și să și-o însușească. Viața însă este din ființă, ființa însăși, câtă vreme hrana este doar condiție funcțională. Orice schimbare de raport, între ele, duce la denaturare”. (Pr. Zosim Oancea)
Fiind o trebuință naturală, nevoia omului de hrană este necesar a fi împlinită. De aceea, orice bun, care sub formă de mâncare și băutură, este potrivit pentru alimentarea trupului, este îngăduit.
Pofta de mâncare, însă, trebuie stăpânită și reglementată după scopuri rațional-morale, căci omul „nu trăiește pentru a mânca, ci mănâncă pentru a trăi”.
De aceea, grija la care face referire textul evanghelic este aceea de a nu ne concentra tot efortul vieții în căutarea mâncării, băuturii sau hainei, făcând din aceasta un scop în sine.
Grija aceasta excesivă se poate oricând transforma în lăcomie și îmbuibare, în ceea ce privește hrana, și în mândrie și lux, privitor la îmbrăcăminte, semne ale unei degradări morale.
Avem, cu siguranță, datoria de a ne hrăni și de a ne îmbrăca. Rămâne, însă, în seamă rațiunii noastre, a valorilor morale pe care le avem, cum împlinim aceste nevoi ai cum rămânem la nevoie, netrecând în zona poftei, a grijii excesive.
Trebuie să mâncăm! Dar de noi depinde cât mâncăm, ce mâncăm, cum mâncăm, când mâncăm…
Se spune despre trup că „este o foarte bună slugă, dar un foarte prost stăpân”, ceea ce arată că a da frâu liber nevoilor trupului ne-ar pune într-o situație de necontrolat, ne-ar transforma în sclavi ai nevoilor trupești.
Nici hrana, nici băutura, nici îmbrăcămintea nu sunt lucruri de lepădat, nu sunt neimportante. Lucruri de lepădat. Sunt chiar niște datorii față de noi înșine, față de trupul propriu.
Creștinului i s-a dat canonul, îndreptarul, prin care să distingă raportul firesc dintre viață și hrană, dintre nevoie și poftă, în cuvântul de sfârșit al Evangheliei: „Căutați mai întâi împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui, și toate celelalte se vor adăuga vouă”.
Foto: Taf
