Suntem suspicioși, bănuitori, deformăm des realitatea prin modul în care o filtrăm, prin intermediul a ce suntem, pentru că „în mintea strâmbă și lucrul drept se strâmbă” (păr. Arsenie Boca).
„Nu poți vedea bine decât cu inima. Esențialul e invizibil pentru ochi”, spunea Antoine de Saint-Exupery. Așa este. Dar ce ne facem când și inima deformează realitatea? Ce ne facem când patimile din noi întunecă nu numai ochii, dar și inima? Cum facem rost de o inimă curată? Sigur că nu putem face rost de alta. Ce ne rămâne, e să curățăm ceea ce avem. Soluții: smerenia, pocăința, întristarea pentru păcatele săvârșite, milostenia, chemarea numelui lui Iisus… Cererea ca Dumnezeu să zidească în noi „inimă curată” (Ps. 50) e nevoie să fie completată de împreună-lucrarea noastră, de strădania noastră de a conlucra cu harul lui Dumnezeu. Și se poate. Putem vedea binele din ceilalți, putem aprecia calitățile lor, putem dărui celorlalți din ceea ce suntem…
Putem păstra „prezumția de nevinovăție”…
Să avem încredere!
