Așa cum mă știți mulți dintre voi, eu croșetez oriunde, niciodată nu îmi lipsește din geantă o croșetă și un ghem de lână, este o pasiune care nu are sfârșit și posibil nici început, deși ghemul se poate sfârși, mereu găsesc altul și continui. Cu bune și cu mai puțin bune, croșetatul este modul meu de exprimare așa cum pentru un scriitor este stiloul continuarea gândurilor așa pentru mine este croșeta continuarea ideilor.
Dar să revenim la ideea acestui mic articol și să vedeți cum croșetatul poate și speria oamenii.
Exact asta ați citit!
Eram într-o mică relaxare, cu ceva ani în urmă, în Covasna un loc drag mie, unde aerul e curat și pădurea se prăvale peste calea ferată îngustă ce străbate valea. Mi-am luat cu mine un ghem roz să croșetez niște porcușori haiosi, nu din aceia care zboară, din aceștia care scurmă.
Al meu soț și-a luat cu el trotineta să dea câteva ture, puțină mișcare nu strică niciodată.
Și cum croșetam de zor pe banca de la marginea pădurii, de nicăieri apare o doamnă, mai spre o vârstă, mă întreabă dacă se poate așeza, îi răspund afirmativ, și începe conversația.
Doamna: Ce faceți acolo?
Eu: Croșetez.
Doamna: Ce croșetați?
Eu: Niște râturi de porc iar soțul meu se dă cu trotineta.
În secunda doi, doamna s-a ridicat brusc și a luat-o la fugă spre drumul asfaltat.
Pot doar bănui că a plecat speriată de faptul că eu croșetez. Deși cred că spaima a fost mare din cauza combinației de râturi de porc și faptul că soțul meu se dădea cu trotineta. Îmi pot imagina cum a fugit acasă și a povestit că a întâlnit niște nebuni la pădure.
Doar vă spuneam cât de tare croșetatul poate speria oamenii.
Gabriela Bularca – Artizan
