E sâmbăta de după îngropare…
Toți s-au întors la casele lor, plângând încă marea nedreptate. Marea pierdere. Au pierdut un Prieten, un Învățător, un Pedagog, un Profet, un Om… Pentru că, dincolo de ceea ce le spusese despre patimile Sale și despre învierea Sa, fără îndoială că în fiecare dintre ei se găsea și fărâma de îndoială. Oare ce se mai putea face?
Alții, poate, au plecat de la încă un „spectacol”, de data aceasta parcă mai reușit ca niciodată, deși scurt pentru ei, cei obișnuiți cu mai multe zile de suferință a celor răstigniți. Poate că au văzut semnele și s-au întrebat dacă face parte din scenariu sau, într-adevăr, și natura ia parte la marea nedreptate. Dar, dincolo de poveștile pe care le vor fi spus celor care nu au fost de față, probabil că s-au întors la viețile lor, imediat după trecerea nopții. Erau Paștile, motiv de sărbătoare.
Ucenicii, sigur nu erau cei mai liniștiți oameni în momentul acela. Ce vor face de acum înainte? Rămâne așa cum le-a povestit Ioan, că L-a văzut mort și așezat în mormânt? Mai era vreo speranță? Le spusese, da, dar dacă nu mai putea face nimic? Oare, vor veni și după ei?
Teamă de necunoscut… După trei ani lângă El, poate că era timpul să se întoarcă la casele lor. Și totuși, să treacă zilele promise. Vor vedea după ce vor face. Ce bine ar fi să continue bucuria de a fi ucenici ai Celui mai mare Învățător!
E sâmbăta așteptării… Ce bine de noi, că știm ce va urma! Am mai văzut piesa. N-ar trebui să avem nicio emoție de îndoială. Se va petrece din nou. Învie în fiecare an, așa cum întreaga creştinătate s-a obișnuit de aproape 2000 de ani.
Cât de ușor ne-ar fi să credem, dacă am asculta. Dacă am primi ceea ce ne-au transmis ceilalți. Dar, se pare că mai avem nevoie de încredințări, de pipăiri, de certitudini…
Să mai așteptăm puțin, să intrăm în ziua de duminică, să ne bucurăm deplin, chiar de ne vine să strigăm de azi, anticipând ceea ce va urma. Să respectăm rânduiala zilelor. Hristos A înviat! Atunci. O va face și acum. Să nu ne îndoim!
Foto: Sia
