E prima zi din cea mai tristă săptămână din an, dar care se încheie cu cea mai mare bucurie din istorie, cu cea mai bună veste adusă de cineva vreodată.
Iosif și smochinul sunt cele două imagini ale zilei, cele două motive de meditație, pe care rânduiala Bisericii ni le pune înainte.
Iosif, personaj al Vechiului Testament, al unsprezecelea din cei doisprezece fii ai patriarhului Iacov, este unul dintre cele mai frumoase caractere descrise de această parte a Scripturii.
Simbol al lui Hristos, Iosif este vândut de frații săi, ca o alternativă de ultim moment a morții pe care i-o pregătiseră. 20 de arginți – prețul. Invidia – motivul.
O mare nedreptate, un mare rău, transformat de Dumnezeu într-un mare bine, făcut, în final, tocmai asupra vânzătorilor. Iosif nu doar că-și iartă frații, dar îi și salvează de la posibila moarte cauzată de foamete.
Similaritățile cu Persoana lui Hristos sunt evidente. Aceași vânzare (de data aceasta, prețul crește – 30 de arginți; poate a crescut prețul trădării sau e „de vină” numai valoarea Celui vândut).
Vânzătorul – unul dintre prieteni.
Aceeași întoarcere în bine a răului prin efectele vânzării asupra vânzătorilor (pentru că, nu-i așa, „nu-i Iuda singur vinovat”…)
Pe de altă parte, un smochin. Neroditor.
Evanghelistul Marcu scrie: „Iar a două zi ieșind ei din Betania, Domnul a flămânzit. Și văzând un smochin de departe, având frunze, a mers să vadă de va găsi ceva în el. Venind la el, n-a găsit nimic decât frunze, că nu era încă vremea smochinelor. Și a zis Iisus smochinului: «Nimeni să nu mai mănânce rod din tine în veac»”. Iar Matei spune: „Iar a doua zi, întorcându-Se în cetate a flămânzit. Și văzând un smochin lângă cale, a venit la el și n-a găsit nimic în el decât numai frunze. Și i-a zis lui: «În veci să nu se mai facă rod în tine». Și îndată s-a uscat smochinul”.
Ce-a avut Iisus cu smochinul, ar întreba cineva? Poate cineva îngrijorat de soarta plantelor, a mediului, dar mai puțin atent la viața oamenilor. A preferat să dea exemplu de răsplată asupra inexistenței roadelor asupra unui pom, nu asupra unui om. Pentru că da, Dumnezeu este iubitor, milostiv, răbdător, dar este și drept.
Și dacă pomul din care au mâncat cei dintâi oameni, călcând singura interdicție dată de Dumnezeu, a fost un smochin (din care, mai apoi au luat frunze și și-au ascuns goliciunea), așa precum ne spune Tradiția, a venit vremea ca, prin acest smochin, să se arate blestemul pe care Dumnezeu îl aruncă asupra păcatului și izvoarelor lui.
Iertarea și dreptatea, puse față în față. Ca într-o oglindă.
De care dintre ele am vrea să avem parte, oare?
Foto: Taf
