Cine sunteți voi? Cine suntem noi?
Ne apropiem de Înviere și încă nu suntem pregătiți. Mai avem de făcut cumpărături, curățenie, ordine… N-am scuturat covoarele, n-am șters praful, n-am făcut lista de cumpărături, nu ne-am pregătit hainele, nu…
Parcă mai era ceva!? A, da, sufletul!
Nu mai e timp. O lăsăm pe altădată. Poate nu vine acum, se amână și ne mai lasă să ne pregătim. Vine Învierea, da, dar e doar așa, prilej de înnoire exterioară. Parcă nici natura nu are dorință de înnoire. Ar mai rămâne așa, cernită, o vreme…
Zece fecioare, aflate în așteptarea Celui pentru a Cărui venire se pregătiseră.
S-au pregătit trupește toate. Probabil că aveau și „haine de nuntă”. Chiar și candele împodobite (purtătoare ale luminii adusă de Mire).
Au uitat de combustibil, însă, cinci dintre ele. Nu aveau untdelemn suficient pentru a păstra candelele aprinse până la venirea Mirelui, astfel că au plecat să cumpere.
Prea târziu, însă. La întoarcere, ușa era deja închisă.
Mai bine ar fi așteptat, poate, cu candelele lipsite de untdelemn, măcar să-L fi întâmpinat pe Mire. Ar fi primit, oare, mila Lui, de le-ar fi găsit așteptându-L cu regretul lipsei untdelemnului? Le va fi spus, oare, aceleași cuvinte? Nu știm. Ele știau cine este El, El nu le cunoaște.
Peste numai câteva zile, o altă femeie (Maria Magdalena), avea să nu-L recunoască pe Cel înviat, dar, de data aceasta, să fie El Cel care o cunoaște, strigând-o pe nume. Se recunoaștea în ea.
Pe voi nu vă știu! În voi nu mă recunosc, cu alte cuvinte. Nu descopăr în voi prezența Mea. Ceea ce v-am predat nu regăsesc în cunoștințele și comportamentul vostru, ar spune evaluatorul.
Pentru că, de fapt, despre evaluare este vorba. Ne-a predat, ne-a învățat, ne-a spus ce trebuie să facem, în ce va consta evaluarea și cere de la noi pregătire și trezvie.
Pentru că știm, da, subiectele de examen. Nu știm data examenului. Să fie curând, oare?
Foto: Taf
