Ești aici
Home > Spiritualitate > Nouă să ne fie bine! (Egoismul)

Nouă să ne fie bine! (Egoismul)

Suflete, odihnește-te!

O evanghelie a începutului de post, care arată adevărata valoare a postului: gândul la ceilalți.

Renunțarea la anumite categorii de alimente, la anumite „bucurii” culinare, trebuie să devină o formă de a ne pune pe noi înșine în plan secund, de a descoperi, astfel, adevărata noastră valoare. Scopul pentru care am fost creați: chip al lui Dumnezeu fiind și chemați către asemănarea cu El! Întoarcerea privirii spre sine, spre profunzimea ființei noastre, va descoperi vocația ființei umane: un suflet în „palma” lui Dumnezeu, în viața căruia nimic nu se întâmplă fără voia sau îngăduința Acestuia.

Trup și suflet fiind, e musai să avem grijă de amândouă. Fiecare cu nevoile sale. Dar fiecare, din păcate, și cu poftele sale. Pe care tindem să le satisfacem cu precădere, în dauna nevoilor.

Iată că și momentele de reușită, de succes, de belșug, ne aduc stări nefolositoare. În loc să fie pentru noi momente de consolidare a sinelui, de întărire a relației cu Dumnezeu și cu semenii (măcar cu cei mai apropiați dintre ei, care sunt, din păcate, victimele noastre preferate, cei asupra cărora se răsfrâng cel mai des stările noastre), ele devin momente de împietrire a inimii, de stimulare a egoismului nostru, a mândriei exacerbate pe care o hrănim cu fiecare ocazie.

Un bogat căruia i-a rodit țarina!

Mulți bogați cărora le rodesc țarinile! Care reușesc să-și atingă target-urile, care își depășesc așteptările personale, care se trezesc cu idealuri împlinite, cu reușite personale, uneori venite parcă de nicăieri, fără eforturi considerabile sau chiar în urma eforturilor depuse. Dar care, la fiecare astfel de moment, uită că nimic nu au realizat singuri. Că orice reușită personală se datorează și altora! Că ceilalți nu sunt „de vină” numai pentru eșecurile noastre, așa cum obișnuim să-i acuzăm, în speranța mutării atenției vinovăției către celălalt, „scăpând” astfel noi înșine de responsabilitate. Ci că ei sunt, deseori, „vinovați” și de reușitele noastre, ale căror lauri îi asumăm fără nicio jenă, fără nicio considerație sau apreciere adresată acestora.

„Suflete, ai multe bunătăți strânse pentru mulți ani; odihnește-te, mănâncă, bea, veselește-te!” Nu așa sună succesul? Nu așa sună automulțumirea? Totul pentru noi! Nimic pentru alții! Ce facem în momentul reușitei, împlinirii? Dărâmăm hambarele și facem altele, mai mari, să pară că tot nu avem suficient. Că nu e cazul să mulțumim nimănui… Că nu e cazul să fim mulțumiți… Că doar mai e loc de strâns, de adunat.

Niște „șoricei veșnic nemulțumiți” (vorba poveștii)! Tot timpul dornici de altceva, mereu gata de a vedea ceea ce ne lipsește, rareori observatori ai bunătăților primite sau dobândite prin eforturi proprii.

Iar cele pentru care nu mulțumim se iau de la noi! Cele pentru care nu vedem că nu sunt numai meritul nostru, că nu le strângem singuri și numai pentru noi, se iau de la noi. Ca astfel să avem de ce să fim nemulțumiți. Dacă tot nu apreciem ce avem.

„Așa se întâmplă cu cel ce-și adună comori pentru sine însuși și nu se îmbogățește în Dumnezeu”.

Da, așa se întâmplă cu fiecare dinte noi! Căci dincolo „comorile” strânse, care ne transformă deseori în fortărețe ale egoismului, este sufletul nostru care, chemat fiind la asemănarea cu Dumnezeu, își va găsi împlinirea numai atunci când va imita tot ceea ce e dumnezeiesc: bunătatea, generozitatea, milostenia, iubirea, îngăduința, iertarea, pacea, dreptatea, mulțumirea, bucuria! Fără acestea, ne chinuim să „umplem niște goluri”, în speranța împlinirii, a „săturării” poftelor noastre. Uităm să înțelegem că numai ceea ce dăruim se înmulțește. Celelalte ne sărăcesc!

Articole similare

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Sus