(Sfânta Maria Egipteanca)

Auzim deseori această sintagmă și trăim cu gândul unui confort emoțional care justifică, de multe ori, atitudinile și comportamentele noastre.

Nimeni nu e perfect! Altă expresie care ne mângâie „căderile”, „scăderile”, petele care umbresc personalitatea noastră și, mai ales, comportamentul nostru în relațiile cu ceilalți.

Ne convin, de cele mai multe ori, genul acesta de ziceri, care par a ne da, pe de o parte, curaj spre a ne accepta „condiția” de ființe imperfecte și, totodată, ca un soi de dat, lipsa accesului la schimbare, pentru că, nu-i așa?, „oamenii nu se schimbă!”

Ne pică bine această poveste și pentru că schimbarea presupune efort, stăruință, jertfă, responsabilitate, asumare… Presupune să renunțăm la confortul în care ne așezasem până atunci. Presupune curaj, vitejie.
Nu e deloc facil, comod „să ieși din zona de confort”, pentru a cita o zicere „la modă”.

Iată că și lumea modernă, în care trăim, ne aduce la cunoștință că pentru progres, pentru atingerea unor idealuri, unor performanțe, unor ținte înalte, e nevoie de schimbare.

Modelul propus astăzi, în duminica a 5-a din Postul Mare, este unul al unei schimbări autentice.

Sfânta Maria Egipteanca, pomenită azi, reprezintă exemplul pus înaintea noastră, în Postul Mare, ca posibilitate de căutare a sfințeniei de către oricine. Dacă ea a putut, oricine poate!

Câtă dorință, câtă hotărâre poate să se nască în cineva, dintr-o dată, ca pentru a putea intra într-o biserică, pentru a putea săruta, îmbrățișa lemnul Sfintei Cruci, să decidă o schimbare atât de profundă, de bruscă, de categorică a propriei vieți? Iată că se poate! Avem în fața noastră dovada acestei schimbări.

Ne străduim, deseori, să schimbăm pe cei de lângă noi, să corectăm cele ce nu sunt pe placul nostru, cele ce nu se încadrează în „standardele noastre de calitate” și pare că ne luptăm cu morile de vânt.

Se pare că nu-i putem schimba. Da, cel mai probabil este că nu putem. Oamenii nu pot fi schimbați. De noi.

Dar, „cele ce sunt cu neputinţă la oameni sunt cu putinţă la Dumnezeu” (Luca 18, 27).

Ceea ce nu putem noi schimba la ceilalți, poate face Dumnezeu. Pe El trebuie să-L rugăm pentru asta.

Noi să-i iubim așa cum sunt, rugându-L pe Dumnezeu să intervină, iar El va face ceea ce e nevoie.

Cât ne privește pe noi, cei ce credem că nu ne putem schimba, cei ce ne păcălim pe noi și rămânem căldicei, mulțumiți cu viețile noastre, justificând starea noastră prin genul acesta de zicale, ar fi cazul să medităm, măcar puțin, la genul acesta de exemple, puse înaintea noastră de Biserică.

Și vom observa cum „călăii au devenit sfinți, prigonitorii au devenit apostoli, desfrânații au devenit cuvioși, ucigașii au devenit mielușei”.
Pentru că „omul se schimbă…
N-a zis nimeni că-i ușor. Dar omul se schimbă”. (Eleftherios G. Eleftheriadis)

Cum este posibil? Este, pentru că Dumnezeu lucrează în viețile tuturor și pentru că trebuie să credem și să vedem că oamenii sunt, încă, frumoși!

Foto: Taf