Obiceiuri de Sfântul Nicolae în alte ţări
Legenda lui Moş Nicolae s-a răspândit în toată lumea şi a luat caracteristicile fiecărei ţări. În Europa, în secolul al XII-lea, ziua Sfântului Nicolae a devenit ziua darurilor şi a activităţilor caritabile.
Moş Nicolae este foarte iubit de copiii din Austria, care-l ştiu ca pe un bătrân înveşmântat asemenea unui episcop, cu o carte mare în care îngerii au scris toate faptele celor mici şi călătoreşte alături de Krampus, care ţine în mână o nuia cu care-i ameninţă pe micuţii care nu au dat ascultare părinţilor.
Copiii dinItaliaaşază pe o farfurie, în ajun, scrisorile în care-şi notează dorinţele, promiţându-i lui Moş Nicolae că vor fi cuminţi în anul care va veni. A doua zi, în locul scrisorilor, găsesc dulciurile lor preferate. Tot în Italia, există tradiţia numită Rito delle nubili (ritualul celor necăsătoriţi). Tinerele fete care au nevoie de ajutor înainte de a se mărita primesc daruri în amintirea sfântului care a ajutat trei fete sărace să se căsătorească, oferind fiecăreia câte o punguţă cu galbeni.
În unele oraşe şi sate din Slovacia, Moş Nicolae (Svaty Mikulá) soseşte într-o trăsură trasă de un cal. Copiii nerăbdători să îl vadă umplu străzile şi se unesc în coruri şi dansuri. În unele regiuni, Moşul vizitează copiii acasă. În ajun, copiii îşi aşază încălţările lustruite pe pervazul ferestrei sau în pragul uşii, sperând să le găsească dimineaţa încărcate cu daruri. În unele şcoli are loc sărbătoarea “Mikul Mail”, în care copiii îşi dăruiesc unul altuia mici cadouri.
În Slovenia, în seara anterioară zilei de Sântul Nicolae, copiii îşi aşază încălţămintea afară, în faţa uşii, aşteptând să o găsească a doua zi încărcată de fructe, bomboane, monede şi mici jucării. Cel care îl însoţeşte pe Moş Nicolae, numit Parkel, pune în încălţările copiilor obraznici cărbuni şi cenuşă.
Sursa: historia. ro
Sursa foto:
Unsplash
Pexels