Limbajul reprezintă masca armoniei sau abuzului subtil față de copil, de aceea ca părinte trebuie să ai mare grijă cum și cu ce cuvinte i te adresezi copilului tău.
- Pentru că așa spun eu! – Adesea atunci când părintele este grăbit sau nu mai are răbdarea de a explica rolul, sensul unei acțiuni pe care copilul o contestă sau poate este doar curios să știe de ce trebuie făcută, părintele nu ii răspunde nemulțumirii sau curiozității copilului, ci ii aruncă poruncitor această replică. În timp, această replică repetată copilului îl va face pe acesta să nu-și mai exprime curiozitatea, să înceteze să se mai intrebe cu privire la sensul unor acțiuni, să se izoleze față de părinți, nu va avea încredere de sine și va dezvolta comportamentul celui condus, nu al celui care conduce.
- Să-ți fie rușine! – La o primă interpretare aceste vorbe au un efect bun asupra copilului, căci prin rușinare copilul înțelege că nu este bine ce a făcut și probabil nu va mai repeta fapta. Însă, cu timpul (și nu-i nevoie de prea mult ) copilul va încerca să se fereasca de acest sentiment de rușine și cum altfel ar putea face aceasta dacă nu prin evitarea unor situații ce i-ar putea stârni acest sentiment. Însă sentimentul de rușine il poate starni si un esec, mai ales daca este unul public. Asadar copilul incepe să nu mai întreprindă anumite activități de frica eșecului sau a rușinii sau a dezamăgirii părinților. În câțiva ani veți sesiza că micuțul și-a pierdut inițiativa.
- Dacă nu încetezi, te las aici și plec! – Se mai întâmplă când ieșiți la cumpărături sau la joacă cu copiii, ca aceștia să aibă o dorință arzătoare fie să se mai joace, fie să îi cumpărați o jucărie și de ciudă că nu se pot întâmpla lucrurile dupa placul lor încep să plângă, să se roage, să insiste până când părintele fie cedează în favoarea lor, fie… cedează de nervi. Varianta ideala ar fi ca părintele să nu cedeze de niciun fel, ci să facă lucrurile așa cum trebuie. Dar de multe ori părinții se enervează și amenință copilul cu abandonul. Copiii se simt vulnerabili și profund atașați de părinți astfel că cea mai mare temere a lor este să fie lăsați singuri, lipsiți de apărare și susținere. Oferiți-i copilului o alternativă, nu amenințarea cu abandonul, spre exemplu: „mami nu poate să iti cumpere jucăria aceea, e prea scumpă și nu poate, nu că nu vrea, dar uite, ca să-ți treacă supărarea mergem să mâncăm o înghețată, bine?”. Este indicat să îi vorbiți copilului (si in cazul adulților este valabil ) cu formule ce induc răspunsul: „nu-i așa că?” sau „bine?” sau „facem așa?”, persoana având tendința să dea răspunsul pe care doriți să-l auziți.
- X-ulescu este mai bun! – Adesea părinții compară copiii cu alții: fie cu surorile sau frății, fie cu alți copii ai pritenilor, ai vecinilor sau colegi de scoală. Aceste comparații nu sunt deloc constructive pentru copii. Chiar dacă părintele și-ar dori să-i dezvolte prin astfel de comparații spiritul competitiv al copilului, din păcate efectul este altul și deloc unul pozitiv, mai ales când persoana de comparație este unul din frați. Copilul înțelege alfel aceste vorbe, mai exact: „nu ești suficient de bun, de deștept, de frumos, de rapid etc. Aceste comparații fac ca în sufletul copilului să încolțească rivalitatea, sentimentele negative, ura, gelozie, scăderea încrederii de sine, iar aceste sentimente pot avea urmări deloc benefice. Este important ca părintele să înțeleagă că al său copil are talentele și aptitudinile sale. Părintele trebuie să caute aptitudinile copilului și să încerce să le dezvolte în principal pe acelea, ci nu pe cele care îi sunt contra caraterului său.
Andreea Șipoteanu-Constantinescu Redactor-Departament Psihologie-Grupul Iubim Brașovul
Sursa : la-psiholog.ro
