Ești aici
Home > Spiritualitate > Surprins de bunătate

Surprins de bunătate

Ai fost vreodată surprins de bunătatea cuiva? Cum este când aștepți cu teamă și încordare o atitudine ostilă, respingătoare, reticentă, de reproș și primești bunătate, deschidere, înțelegere?

Ne-am obișnuit să bănuim pe ceilalți de răutate. Poate pentru că noi înșine tindem să ne comportăm așa. O formă de apărare, posibil. O anticipare a unui eventual atac, a unei eventuale trădări, a unui profit al celuilalt, pornind de la „bunătatea” noastră, tratată de multe ori ca slăbiciune, prostie… („ești bun, ești prost”, zice o vorbă spusă atunci când pare că nu primim ceea ce așteptăm).

Nimeni nu este bun, afară numai de Dumnezeu, spune Hristos, la un moment dat, atrăgând atenția celui ce L-a numit „Învățătorule bun” că bun, în sensul profund al cuvântului, este numai Unul Dumnezeu.

Da, nu suntem Dumnezeu, dar modelul de acolo ne vine, iar actele de bunătate ne sunt la îndemână. Chiar de nu suntem buni, ne putem „permite” să manifestăm bunătate. Nu ne costă nimic. Doar să vrem.

Să căutăm să surprindem prin bunătate!
Deunăzi, am observat un act de bunătate făcut de cineva, care a ieșit în întâmpinarea nevoii altuia. Fără să i se ceară, fără să aibă ceva de câștigat din asta. Iar actul de bunătate a fost completat de altcineva, care fiind pus în ipostaza de a rezolva nevoia celui venit, a găsit potrivit să facă și el un act de bunătate. De ce? Așa a simțit. Poate pentru că bunătatea poate fi molipsitoare. Așa cum și răutatea poate fi.

Că dacă promovăm bunătate, vom avea parte de ea. Iar asta nu înseamnă neapărat acte de caritate, făcute cu diferite ocazii, pentru că „e momentul să fim mai buni”.

Mereu e momentul să fim mai buni, mai înțelegători, mai lipsiți de încrâncenare.
Parcă prea des reacționăm de parcă cineva ar avea ceva cu noi. Prea luăm totul personal. Prea suntem mereu „miezul problemei”. Numai despre noi și ale noastre nevoie e vorba.

Ce-ar fi să încercăm să surprindem, dând celuilalt ceea ce nu se așteaptă?
Ne-a deranjat? Să zâmbim.
Nu a făcut la timp? Să păsuim.
Nu a sunat (scris)? Să sunăm (scriem) noi.
A greșit? Să iertăm.
Nu crede că va primi? Să fim generoși.
Și probabil că această bunătate va molipsi și pe celălalt. Iar dacă nu va fi așa, măcar rămâne actul nostru de bunătate.

Și am putea, astfel, să ne prezentăm celuilalt așa cum, la un moment dat, un mare duhovnic al acestei țări, s-a prezentat: „Teofil, om cumsecade”.

Foto: Taf

Articole similare

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Sus