Ești aici
Home > Artă și Tradiție > Sute de copii brașoveni au învățat să croseteze – povestea atelierelor de croșetat a împlinit 7 ani

Sute de copii brașoveni au învățat să croseteze – povestea atelierelor de croșetat a împlinit 7 ani

În urmă cu 7 ani aveam un vis, un vis frumos, îl vizualizam, îmi imaginam, îl plănuiam, dar ce-i drept nu prea știam încotro să o apuc.  Visul meu suna cam așa: cât mai mulți copii să beneficieze de ateliere de croșetat, să învețe să croseteze, să afle măcar ce este o croșeta, să știe despre fire de lână, bumbac, in sau alte materiale.

Irealizabil îmi spuneau vocile din jurul meu, doar că eu nu bag în seamă obstacolele, greu mă poate opri cineva din drumul ales, dau dovadă de multă determinare și poate uneori încăpățânare.

Vedeam o mulțime de copii aplecați spre lucru, așa cum eram noi în copilărie, când mătușile din bloc ne învățau să facem șnur de lasetă și ne indrumau mânuțele în croșetat.

Dar așa cum mă învăța cineva de curând, să încerc să respect cronologia, iar poveștile mele mă duc mereu în copilărie unde totul era frumos și luminos.

Am petrecut copilăria la marginea orașului, într-un cartier unde se termina strada pavată și începea colbul drumului de țară ce ducea spre cantonul CFR de unde furam pere necoapte și le mâncam fără să le mai spălăm, le ștergeam de bluza cu care eram îmbrăcați.

Acolo, în acea copilărie de vis am deprins crosetatul, pe lângă multe alte tehnici, dar acesta mi-a rămas mie drag tare. În clasa a 5-a la școală la ora de lucru manual am pus prima oară mâna pe o croșetă. M-a fascinat din prima clipă, parcă era continuarea mea și a gândurilor mele împletite în codițele școlare.

Așa cum se obișnuia pe atunci, în fata blocului, femeile coborau cu lucru de mâna și lucrau și ne arătau și nouă ce și cum.

Anii au trecut frumos, pasiunea a rămas, mereu aveam pe lângă mine lucru de mâna, ba tricotam ceva, ba croșetam sau de multe ori îmi plăcea să împletesc în sfoară de cânepă diverse obiecte. 

Dar ceva lipsea, era acea veriga între generații, era acea legătură și continuitate a unui lucru vechi și frumos păstrat în zilele noastre.

Prin luna mai 2014 am decis să iau hățurile în mâini și să pornesc pe lungul drum al atelierelor de croșetat. Nimeni nu îmi dădea vreo șansă. Auzeam voci care spuneau “Dar cine crezi tu că vine la ateliere de croșetat? Să fim serioși.”. Am bătut prima oară la ușa librăriilor, fără vreun răspuns, unele nici măcar nu au mai răspuns la întrebare. Am mai încercat în câteva locații, fără rezultat, am abordat un fel de hub creativ local, mi-au închis telefonul când au auzit ce vreau. Deși nu ceream nimic, doar un spațiu cât de mic unde să pot să țin aceste ateliere. Eu veneam cu tot ce era necesar: croșete, fire, alte ustensile de lucru.

Nu am renunțat, nu sunt genul, ideea era prea clară în gândurile mele și vizualizarea era acolo bine definită, iar piticii mei din creier repetau: ateliere de croșetat, ateliere de croșetat. Grozavi pitici am.

O ușă s-a deschis, o ceainărie din oraș m-a primit cu brațele deschise, și de acolo și de atunci lucrurile s-au rostogolit. A aflat lumea ce pot face la ateliere.

Am început să țin ateliere cam prin tot orașul: centre comerciale, muzee, ateliere stradale, în școli, am ținut ateliere de croșetat chiar și la raionul de legume-fructe al unui mare centru comercial, am croșetat în stradă cu cei mici la un festival, am croșetat pe munte, pe scară, pe treptele unei căsuțe inchesuiti că nu aveam loc, am croșetat într-un cort când afară ploua cu găleata și am urcat copii pe masă și tot am croșetat, eu fiind cu picioarele în apă, am croșetat în mall când treceau și se uitau la noi cumpărătorii întrebandu-se ce facem noi acolo, am croșetat cu copiii pe scenă, aveam o idee să croșetăm într-un lift, o vom face. 

Revenind odată de la un atelier, o doamna m-a întrebat de ce le țin? Care e scopul lor? Nu am răspuns, am mers mai departe. Ce mă determină să țin ateliere de croșetat? Vă răspund acum și aici, în paginile acestui loc drag mie. Bucuria copiilor care vin la croșetat alergând prin mall ca să prindă un loc, ochii lor calzi și blânzi când le explic cum să croseteze, fericirea și explozia de bucurie atunci când reușesc să croseteze câteva ochiuri de lanț, prieteniile care se leagă în aceste comunități de crosetareti, orele petrecute împreună în culorile firelor și veselia generală. Toate acestea îmi dau energia de a continua ceea ce fac. Este o efervescență de energie explozivă. Nu am cuvinte. Vin în jurul meu și îi văd cum cresc, cum din copiii de clasele primare unii acum sunt in clasele finale de liceu, adevărați tineri. Uneori plâng încet de bucurie gândindu-mă cum i-am văzut crescând. Am reușit să ținem un fel de caravana și am mers in cele 15 cartiere ale orașului și sute de copiii au avut șansa să croseteze. Minunat a fost.

Sunt sute de copii, poate peste o mie de copii la care le-am pus croșeta în mâna, dintre ei mulți au continuat să croseteze, alții au mers spre alte îndeletniciri. Dar vin mereu spre mine cu brațele deschise oferind lumina pe care eu le-o ofeream la început. Este un cerc al vieții împletit cu o croșeta.

Un atelier de croșetat nu este un simplu atelier didactic unde începem ceva, parcurgem câteva etape și plecăm acasă, nu este așa. Este un adevărat Univers pe care am dorit de la bun început să îl creez doar cu o croșetă și un fir colorat.

Poate veți râde de aceste cuvinte, dar ca să vă convingeți ce sunt defapt aceste ateliere va invit la luați parte un atelier de croșetat.

Dintre proiectele adresate exclusiv copiilor:

Micii Artizani din Tara Barsei

Caravana Artizanilor

Casa Bunicii

Gabriela Bularca – Artizan brasovean

Foto by: Viviana Costan Moiseanu, Dan Strauti, Andrei Paul, AP Studio

Articole similare

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Sus