Ești aici
Home > Artă și Tradiție > Un „accident” numit iubire l-a determinat să devină brașovean pe îndrăgitul trubadur de origine chiliană Humberto Segundo Aguilar Alvarado

Un „accident” numit iubire l-a determinat să devină brașovean pe îndrăgitul trubadur de origine chiliană Humberto Segundo Aguilar Alvarado

Există brașovean care să nu îl cunoască pe îndrăgitul trubadur Humberto Segundo Aguilar Alvarado? Ani la rând cântecele lui au răsunat  pe strada Republicii, în inima orașului. Cunoscut și iubit de foarte mulți brașoveni, era pata de culoare a orașului nostru. Probleme de sănătate l-au ținut departe de ceea ce iubește mai mult: muzica. Anii au trecut, dar brașovenii continuă să îi asculte muzică, să îi caute CD-urile și mai nou să îi citească poeziile.

De drag treceam pe Republicii și îl ascultam, ziua părea mai frumoasă.

L-am rugat să îmi acorde un interviu. 

“Sunt un cantautor chilian, am ajuns pentru prima dată în România în 1999 și m-am îndrăgostit de orașul Brașov la prima vedere. M-am reîntors în România de câte ori am avut ocazia. Din 2002 m-am stabilit la Brașov ca urmare a două accidente, așa cum spun mereu: unul automobilistic, în care mi-am fracturat brațul drept și altul de inima, m-am îndrăgostit de o brașoveancă.

Am cântat timp de mai mulți ani pe Strada Republicii și în unele localuri din oraș, combinând această activitate cu ieșiri din țară în care mi-am continuat arta stradală.

În urma unui accident vascular cerebral suferit în 2012, accident care m-a lăsat semiparalizat pe partea dreaptă a corpului și deci în imposibilitatea de a cânta instrumental, am început să scriu și m-am dedicat scrisului.

Până în prezent am publicat 4 cărți, o biografie a grupului muzical din care făceam parte în anii ’70, carte ce a văzut lumina tiparului în Republica EL Salvador în 2018, în 2019 am publicat un volum de poezie la o editură în Spania dar și volumul „Călătorii/Viajes” la Libris, iar în plină pandemie, în aprilie 2020, a ieșit de la tipar volumul bilingv „Întâlniri/Encuentros”.

Rep.: Sunteți cel mai îndrăgit trubadur al Brașovului, nu cred că există brașovean care să nu vă cunoască. Care au fost începuturile? Când ați început să cântați? 

Am venit prima dată în România cu un grup muzical itinerant, în 1999. După 2002, când prietenii mei au plecat, am rămas să fac muzică singur aici, la Brașov, călătorind în alte țări când expira viza de ședere în România.

Rep.: Mai țineți minte primul concert? La ce vârstă se întâmpla?

E o întrebare dificilă! Am cântat la orga electronică pentru prima dată în fața publicului la vârsta de 12 ani. La 14 ani eram membrul unui trio muzical, cântam cu vocea și chitara, iar ca solist de vioară, la 19 ani am susținut un recital în fața unui grup de profesori ai acestui instrument.

Rep.: La nici 21 de ani ați înființat o formație. Ne povestiți puțin despre acele începuturi? 

Cu doar 3 ani înainte, Chile, țara mea, își schimbase guvernul și aproape toate grupurile muzicale de inspirație andină erau interzise și se aflau în exil, deoarece acest stil se considera muzică de protest. În aceste condiții, a fost îndrăzneț ca 4 tineri să încerce să cânte vocal-instrumental acest tip de muzică, mai ales în cadrul bisericilor. Poate fără să fim conștienți de riscul pe care ni-l asumam și credincioși dorinței noastre de a face ceva diferit, am muncit din greu. Am vrut să încorporăm un stil nou în biserică: cu chitare, charangos, tobe (bombos), fluiere și naiuri (zampoñas). În acea perioadă, doar orga era admisă în biserici. Am scandalizat pe unii și ne-a părut rău în acel moment, însă nu ne-am dat bătuți. Cu mult efort, am vizitat aproape tot Chile și am lucrat 3 luni în Peru. Avem două albume înregistrate, unul din `77 în Chile și celălalt din `78 în Peru.

Rep.: Ce instrumente preferați? Stăpâniți vioara, banjo, chitară și multe altele. 

Îmi place vioara pentru că are o linie sonoră pe care poți imprima sentimente; chitara pentru versatilitate, sunet complet și e ușor de transportat; pianul, deoarece pot crea armonii atunci când compun. Pe scurt, nu am un instrument preferat.

Rep.: Ați fost și voluntar ONU, vă rog povestiți-ne această experiență. Ce face mai exact un voluntar ONU? Oamenii întâlniți, întâmplările și poveștile pe care le aveți în gând. 

O viață de birou, între hârtii și rapoarte, este o viață fără emoții majore. Cele mai importante amintiri sunt de când am lucrat pe teren și în mijlocul oamenilor. Am lucrat cu bolnavi de  tuberculoză (am avut grijă de mai mulți care au murit în brațele mele); am participat la proiecte de dezvoltare comunitară (forarea puțurilor tubulare și crearea unor grădini comunale), creșterea animalelor mici, cantine pentru copii …

M-am simțit mereu realizat, lucrând cu oamenii

Rep.: Cu mai bine de 20 de ani în urmă ați ajuns în România, țară care v-a adoptat și v-a devenit casă. Care au fost întâmplările care v-au dus pașii spre noi. În acel moment erați în Lima, profesor. 

Am ajuns în Europa în 1995, venind din Lima, Peru unde eram profesor de muzică.

În 1999, în timp ce locuiam în Serbia, am primit o invitație de la niște prieteni să vin în România și am stat 3 luni. Din 2000 am venit cu certitudine să lucrez aici și în 2002 m-am stabilit la Brașov.

Rep.: Povestiți-ne și despre “accidentul” care v-a determinat să rămâneți în Brașov. 

Întotdeauna când sunt întrebat de ce locuiesc în Brașov (România) răspund: din cauza a două accidente. Unul automobilistic (din cauza unui accident de mașină brațul drept mi-a fost facturat în două locuri) și altul din inimă (m-am îndrăgostit și sunt încă îndrăgostit de o brașoveancă).

M-am îndrăgostit, și sunt încă îndrăgostit de o brașoveancă și am ales să rămân în Brașov

Rep.: Vă e dor de meleagurile natale? 

Cred că este firesc să ai nostalgie pentru patria ta. Dar de la moartea părinților mei, dorul este mai mic. Am frați și nepoți de frate cu care comunic din când în când pe internet. Din mâncăruri, mai nimic, pentru că atunci când vreau ceva de acolo cumpăr ingredientele și le pregătesc acasă. Ceea ce îmi lipsește sunt peisajele chiliene.

Rep.: Sunt mulți ani de când problemele medicale v-au schimbat cursul vieții. 

Acum aproape 9 ani viața mea s-a schimbat complet. Am suferit un accident vascular care mi-a paralizat partea dreaptă a corpului. Excursiile și concertele s-au încheiat. Viața mea a devenit sedentară și a impus o schimbare de activitate.

Rep.: În perioada de pandemie care au fost activitățile dvs? 

În mai 2020, cu ajutorul soției mele, am publicat cartea de poezie bilingvă „Encuentros / Întalniri”. Tot în această perioadă am făcut o compilație a unor povestiri scrise de mine, traduse de către diferiți prieteni din întreaga lume care au limba română ca limbă maternă. Această carte este gata de tipăr. Am terminat un roman despre artiștii muzicieni de stradă, cu care particip la un concurs al unei edituri importante din Spania. Acum corectez un roman care descrie situația actuală din lume, și care se numește „Virusul cu coroană”. În prezent sunt cufundat într-un proiect muzical. De asemenea, scriu poezie zilnic.

Rep.: În ultimii ani sunteți foarte cunoscut că poet, poeziile dvs sunt citite și căutate, ce simțiți când scrieți? Ce v-a determinat să scrieți? 

Am scris întotdeauna ca hobby, doar că acum, datorită limitărilor mele fizice, am luat-o ca prima mea activitate.

Continuare articol AICI

Sursa foto: arhiva personala Humberto Segundo Aguilar Alvarado

Calatorii. Viajes – Humberto Segundo Aguilar Alvarado

Humberto Segundo Aguilar Alvarado sau despre călătorie

Encuentros. Intalniri – Humberto Segundo Aguilar Alvarado

POESÍA EN VEZ DE TEOLOGÍA Un libro de Humberto Segundo Aguilar Alvarado

Entrevista a Humberto Segundo Aguilar Alvarado, autor del libro de poesía “Călătorii/Viajes”

Lanzamiento del libro de poesía de Humberto Aguilar en Brasov, Rumania

Articole similare

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Sus