Vă aducem la cunoștință o serie de modificări legislative intervenite în materia drepturilor de autor, acestea vizând recomandarea utilizării procedurii medierii în soluționarea disputelor apărute în domeniu.
Mai jos, redăm noile dispoziții legislative relevante cuprinse în Legea nr. 74 din 2018 de modificare a Legii nr. 8 din 1996 privind drepturile de autor:
„- Art. 1312
(1) În cazul în care părţile nu pot stabili metodologii prin negociere, acestea pot recurge la mediere.
(5) În termen de 30 de zile de la finalizarea procedurii de mediere, părţile au obligaţia notificării Oficiului Român pentru Drepturile de Autor asupra rezultatului obţinut, cu respectarea regulilor aplicabile notificării actelor juridice.
(6) În cazul în care părţile nu au convenit asupra metodologiei prin negociere sau mediere, pot să se adreseze, în termen de 15 zile de la expirarea termenelor prevăzute la alin. (2) sau (5), instanţei judecătoreşti.
La articolul 1313, alineatele (1) şi (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
(5) La expirarea termenului de 30 de zile prevăzut la alin. (3), oricare dintre organismele de gestiune colectivă poate recurge la mediere sau se poate adresa instanţei judecătoreşti.
Puteți să cunoașteți legile accesând portalul legislativ. Cele mai importante acte normative sunt explicate pe înțelesul tuturor de către asociația VeDem Just pe site-ul organizației, pe contul de FB al proiectului de educație juridică și în cadrul aplicației pentru telefonul mobil Lege-n-Dar.
Eugen Târnovan-Preşedinte CPMJ Brașov CPMJ Brașov de pe lânga Curtea de Apel Brașov partener si promotor al proiectului, Grupul Iubim Brașovul partener al proiectului