Consecventă misiunii pe care și-a asumat-o de foarte mult timp, fosta Reședință de Vară a baronului Samuel von Brukenthal – Palatul Brukenthal Avrig continuă și în acest an implicarea în diverse activități culturale și artistice de importanță națională și internațională.
Expoziția ce va fi organizată în spațiul rafinat ale impresionantuluicomplex baroc este dedicată, în principal, lucrărilor de artă realizate prin intermediul unor tehnici consacrate: pictură în ulei, gravură, acuarelă și grafică.
Galeria de Artă Palatul Brukenthal Avrig, organizată în cadrul Oranjeriei frumosului complex baroc situat între crestele Masivului Făgăraș și malul stâng al râului Olt, va fi, începând cu 4 februarie, gazda Galeriei Cluj Art, structură specializată în organizarea unor evenimente deosebite (workshop-uri, ateliere de creație, conferințe, acțiuni caritabile și, nu în ultimul rând, expoziții și vernisaje), care va aduce aici expoziția „Armonii vizuale și sonore”.


Ne dorim ca tematica lucrărilor să reflecte anvergura și prestigiulîncăperilor istorice în care cele peste 20 de lucrări vor fi expuse.Astfel, vizitatorii acestui mic altar al barocului vor putea admiraportrete, peisaje și naturi statice sau moarte. Prin această suită de lucrări ne dorim să emulăm spiritul și componența colecției originale de artă a baronului Samuel von Brukenthal.
Însă nu doar artele vizuale vor străluci în cadrul acestui eveniment. Prin intermediul unei suite de artiști muzicali de excepție, ne dorim să înnobilăm cu atât mai mult atmosfera, pentru a crea o experiență unică și câte se poate de armonioasă.Cluj Art este o galerie de artă privată din Cluj Napoca, inimaTransilvaniei, care și-a propus să promoveze arta contemporanăromânească, atât în țară, cat și la nivel internațional.Vernisajul expoziției „Armonii vizuale și sonore”, va avea loc duminică, 4 februarie 2024, începând cu ora 14.
“ Eveniment organizat sub înaltul patronaj al Consiliului Europei prin Ruta Cafenelelor Istorice din Europa! “