Pescuirea minunată

Avem în față o astfel de scenă în textul biblic din Duminica a XVIII-a după Rusalii (vezi Luca V, 1-11). O scenă caldă și atât de umană.

Dincolo de tema centrală (Pescuirea minunată) este impresionantă starea și atitudinea lui Petru. Omul acesta era un pescar profesionist. Știa meserie. Avea experiență. Făcuse lucrul acesta încă din copilărie, fiu de pescar fiind. Muncise toată noaptea, era rupt de oboseală și, probabil, destul de descurajat.

Și totuși, când Mântuitorul îi cere să arunce din nou mrejele, într-un moment total nepotrivit pentru pescuit, Petru lasă la o parte logica și orgoliul de expert și spune ceva extrem de simplu: „…dar, după cuvântul Tău, voi arunca mrejele.”

Ar trebui să ne dea de gândit această reacție ascultătoare a lui Petru.

Uneori, eșecul nu vine ca o pedeapsă, ci ca un spațiu gol pe care suntem invitați să-L lăsăm pe Dumnezeu să-l umple. Când logica noastră spune „renunță”, credința ne șoptește „mai încearcă o dată, dar nu singur”.

Petru nu lasă ca eșecul din noaptea trecută să hotărască ce va face în acea dimineață.

Poate că și mrejele noastre sunt goale, deși ne-am trudit îndelung, așa cum știam noi că trebuie făcut. Așa cum ne-am priceput.

Putem privi eșecul și să mai încercăm o dată, cu toată nădejdea în Domnul.

Uneori, diferența dintre un năvod gol și unul plin este curajul de a-l mai arunca încă o dată…

Și mrejele s-au umplut de pește!

Dar Petru nu a început să se bată cu pumnul în piept pentru reușită. S-a speriat de propria micime în fața unui dar atât de mare. E o dovadă că momentele cu adevărat mari din viață nu ne umflă orgoliul, ci ne așază în genunchi, cu recunoștință.

În continuare, plasele fiind atât de pline, pescarii au făcut semn celor din cealaltă barcă să vină să-i ajute. O aducere aminte că nu suntem făcuți să ducem nici greul, dar nici abundența de unii singuri. Avem nevoie unii de ceilalți. Avem nevoie de brațele celorlalți, cu care să împărtășim atât tristețile, nereușitele, cât și bucuriile.

Până la urmă, poate că viața nu e despre a nu eșua niciodată, ci despre a avea curajul ca, după fiecare noapte goală, să ne curățăm mrejele, să privim spre Cer și să mai încercăm o dată.

Voi cum gestionați momentele în care simțiți că „pescuiți” în gol?