
Problematica protecţiei şi pregătirii pentru situaţii de urgenţă abordată pornind de la premisa că protecţia, pregătirea şi asistenţa împotriva pericolelor reprezentate de producerea dezastrelor naturale sau tehnologice reprezintă un drept fundamental al fiinţelor umane, la fel ca dreptul la viaţă şi la sănătate. În cadrul juridic şi organizatoric actual şi pentru perspectiva pe termen mediu şi scurt, în situaţii de normalitate, conducerea serviciilor de intervenţie în situaţii de urgenţă acţionează prioritar pentru instituirea, funcţionarea şi perfecţionarea unui sistem viabil şi adecvat de pregătire a propriilor structuri, a populaţiei, economiei şi teritoriului pentru a face faţă situaţiilor de urgenţă.O structură civilă care are o contribuție importantă în acest context este Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență. Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență este o structură specializată, cu o dotare specific, care se constituie în subordinea consiliului local, destinată să execute activități de prevenire, monitorizare și gestionare a situațiilor de urgență în sectorul de competență. Atribuțiile generale sunt :asigurarea coordonării de specialitate a activităților de apărare împotriva incendiilor și de protecție civilă, desfășurarea de acțiuni în scop de prevenire a riscurilor producerii unor situații de urgență, prin activități de îndrumare și control, intervenția în timp oportun pentru limitarea sau înlăturarea consecințelor situațiilor de urgență participarea la acțiuni de ajutor și salvare a oamenilor și a bunurilor materiale în caz de dezastre, în cooperare cu celelalte structuri abilitate pentru asemenea situații. Formele activităţii de prevenire:controlul, asistenţa tehnică de specialitate, verificarea şi informarea preventivă;Scopurile activităţii de prevenire:asigurarea respectării prevederilor actelor normative şi ale celorlalte reglementări privind apărarea împotriva incendiilor şi protecţia civilă;identificarea, evaluarea şi analizarea pericolelor potenţiale prin aprecierea posibilităţilor de apariţie a lor şi a consecinţelor acestora asupra vieţii oamenilor, mediului şi bunurilor materiale;conştientizarea riscurilor prin schimbul reciproc de informaţii dintre personalul care execută controlul de prevenire, factorii de decizie, personalul angajat şi alte persoane interesate sau implicate;informarea populaţiei şi a salariaţilor privind pericolele potenţiale, precum şi modul de comportare în situaţii de urgenţă.Principiile activității de prevenire:principiul legalităţii – respectarea legislaţiei privind apărarea împotriva incendiilor şi protecţia civilă, indiferent de forma de proprietate;principiul imparţialităţii şi independenţei –atitudine obiectivă şi neutră;principiul confidenţialităţii – păstrarea secretului informaţiilor;principiul transparenţei – desfăşurarea activităţii într-o manieră deschisă, prin care accesul liber şi neîngrădit la informaţiile fundamentate ştiinţific;principiul continuităţii şi gradualităţii – asigurarea unor controale periodice ale factorilor de risc şi aplicarea unor măsuri progresive.iubimbrasovul.roiubimbrasovul.tv#IubimBrasovul #TeleviziuneaGrupIubimBrasovul#vizitBrasov #tripsBrasov#Brasov #Romania#DEPARTAMENT_ Securitate Sanatate in Munca SSM, Prevenirea si Stingerea Incendiilor PSI/SU#Bogdan_Puiu#travelwithme #travelawesome #Transylvania #traveltheworld #traveltoromania #brasovtravel #brasovorasulsufletuluimeu #brasovstories #BrasovRomania #brasovcounty #brasovtransylvania #brasovview #magicbrasov #Iubim_Brasovul #europe #govisittransylvania #govisitromania #europe_vacantions