Chiar și în ultimele momente din viața Sa pământească, Hristos a mai găsit timp pentru a „arunca” pe cineva în Rai. Nu pe oricine. Un tâlhar. Din cei doi, răstigniți de o parte și alta, unul se salvează înainte de linia de finish. Fură Raiul, prin atitudinea și cuvintele sale. Asta și pentru că Cel cu care vorbea și despre a Cărui nevinovăție vorbește, apărându-L în fața celuilalt, era Însuși Dumnezeu.
Iar Dumnezeu este un generos, dăruiește din belșug, mai ales celor ce își recunosc scăderile și cred în puterea Lui de iertare.
„Pomenește-mă, Doamne, când vei veni întru împărăția Ta!” (Luca 23, 42)
Un strigăt care L-a convins pe Hristos, pentru că de la Dumnezeu trebuie să cerem. Astfel arătăm că ne dorim.
Dumnezeu, Care știe toate, știe ceea ce avem nevoie, știe cele mai adânci gânduri ale noastre, vrea de la noi hotărâre. Ce vrei să-ți fac? Doamne, asta vreau!
Dar ne e greu să și cerem ceva. Parcă am vrea să facă ceva fără să ne mai întrebe. Să știe ce trebuie să facă.
Asta așteptăm și de la oameni, de multe ori. Să ghicească ce ne dorim. Să intuiască. Nu cerem, ca nu cumva să nu se spună apoi că noi am cerut ce am primit.
Iată un tâlhar hotărât! A cerut de la Hristos și a primit. A îndrăznit. Dintre toți „nevinovații” lumii, s-a mai găsit unul care să-și vadă vinovăția și să ceară iertare. Și a primit-o. Nici nu se putea altfel. Cum ar fi putut fi refuzat?
Niciodată nu e prea târziu să fim de partea lui Dumnezeu, indiferent de căile pe care am rătăcit. Pentru că Dumnezeu, pe Care L-am lăsat în una din intersecțiile vieții noastre, nu rămâne acolo, așteptând întoarcerea noastră, ci ne iese înainte la următoarea intersecție, când avem din nou ocazia de a-L lua ca însoțitor pe drum. El, Cale și destinație, deopotrivă.
Urmând Calea, descoperim Adevărul și dobândim Viața. Veșnică!
Foto: Taf
