Păpușa confecționată vara, pe timp de seceta, din lut, cârpe, paie și crenguțe de lemn îmbrăcate cu hăinuțe din cârpe este una dintre efigiile Marii Zeițe neolitice. Dacă era invocată să aducă ploaia se numea Ploaia, Moașa Ploii, Mama Caloiana, Maica Călătoarea, Maica Domnului, Zână, Scaloiana, dacă trebuia să o oprească devenea Seceta, Mama Secetei, Tatăl Soarelui, Sfântul Soare, Santilie. Frecvent, apăreau soli anume, Caloianul sau Scaloianul, trimiși de divinitatea adorată să dezlege sau să lege ploile.
Caloiene, Ene,
Du-te în Cer și cere,
Să deschidă porțile,
Să sloboade ploile,
Să curgă că garlele,
Caloiene, Ene,
Cum ne curg lacrimile,
Să curgă și ploile,
Zilele și nopțile,
Să umple șanțurile,
Să crească legumele,
Și toate ierburile”
Scenariul ritual al Caloianului începe, de regulă, într-o zi de marți, când se confecționapăpușa din lut sau din alte materiale și se înmormânta. Ritul funerar se continuă după trei zile, joia, cu dezgroparea Caloianului urmată de la zonă la zona, cu reinhumarea, ciopârțirea, abandonarea pe pământ sau pe apă a acestuia (scufundarea sau depunerea lui pe o scândură în apă, aruncarea în fântână) și cu ospățul funerar. Când Caloianul era purtătorul unui mesaj către divinitatea care lega sau dezlega ploile, acesta se iniția precum mortul la înmormântare, prin texte rituale cântate.
Ceremonialul funerar reconstituit după informația etnografică și textul folcloric cuprinde mai multe secvențe rituale: formarea cetei din fetițe sau fete nemăritate, cu rare apariții de femei măritate, nașterea, confecționarea Caloianului, moartea năprasnică, înmormântarea într-un loc secret, dezgroparea după trei zile, scufundarea în apă, aruncarea în fântână și la final hora Caloianului.
Obiceiul a fost atestat în diferse stadii de evoluție pretutindeni în România.
Sursa: Calendarul țăranului român – Zile și mituri – Ion Ghinoiu
Sursa foto: wikipedia
