Ești aici
Home > Spiritualitate > De ce (ne) mințim?

De ce (ne) mințim?

Cunoașterea și recunoașterea adevărului, atât față de noi înșine, cât și față de aproapele, este o datorie elementară a fiecăruia. Această raportare la adevăr are un rol fundamental în viața socială și personală.

Deseori, în cuvintele Sale, Hristos face referire la adevăr ca la o sursă dătătoare de viață, de libertate. Se identifică pe Sine, chiar, cu Adevărul. Despre asta a venit să vorbească, spune, în fața lui Pilat („Eu pentru aceasta m-am născut și pentru aceasta am venit în lume, ca să dau mărturie pentru adevăr; Oricine este din adevăr ascultă glasul Meu” Ioan 18, 37).

Identificarea lui Hristos cu Adevărul, cu Lumina care aduce totul la vedere, care „deschide ochii” către cea mai profundă realitate, spre înțelegerea sensului lucrurilor, ne pune pe fiecare dintre noi în ipostaza de a fi următori ai Adevărului, în măsura în care ne dorim să fim următori ai lui Hristos.

Și totuși, ne place să (ne) mințim și să fim mințiți.
Suntem înconjurați de minciună, de impostură, de false realități, lucruri pe care le acceptăm, de multe ori, iar uneori le și practicăm sau încurajăm. Trăim într-o lume în care realitatea e deformată la tot pasul, în care interesele personale sau de grup duc oamenii în situația de a denatura adevărul, păgubind astfel pe ceilalți, dar păgubiți fiind ei înșiși, de vreme ce „avantajele” dobândite ca urmare a minciunii se întorc ca un bumerang împotriva lor, mai devreme sau mai târziu.

Între cele zece porunci vechi-testamentare avem și una care oprește „mărturia strâmbă împotriva aproapelui”, ceea ce face referire la a nu aduce un prejudiciu semenilor noștri, stricând onoarea și bunul nume al lor.

Dincolo de mărturia mincinoasă împotriva cuiva, porunca oprește minciuna în general, ca act ce se opune adevărului. Adevăr ce poate fi denaturat fie prin omisiune (prin rostirea unor jumătăți de adevăr, a unui adevăr trunchiat), fie prin adăugire (pornind de la o „sămânță” de adevăr și aducând completări care se îndepărtează mult de adevăr, dacă nu chiar îl contrazic).

În prima variantă, vedem zilnic fel de fel de știri false, citări trunchiate, calomnii, fățărnicie…
De câte ori nu deschidem un articol, văzând un titlu care duce mintea într-o anumită direcție, dar constatăm că nu există nicio legătură între cele două?
Câte imagini cu obiective impresionante nu sunt asociate unor alte denumiri sau așezate într-o altă parte a lumii decât cea căreia aparțin (plasate în România, de cele mai multe ori, pentru că, nu-i așa?, „avem o țară frumoasă”, dar pe care nu o cunoaștem)?
Câte numărători comparative care „uită” să prezinte toate datele problemei?

Este vinovat cel ce minte (chit că se „acoperă” de diferite strategii jurnalistice sau legislative), dar este vinovat și cel ce se lasă mințit. Cel ce nu caută să verifice adevărul integral (dincolo de frânturile prezentate). E de datoria noastră să nu ne lăsăm păcăliți, mințiți. Să punem la îndoială informația, verificând-o, în măsura în care este posibil.

De cealaltă parte, vedem/auzim foarte des bârfe, ipocrizii, neadevăruri, exagerări, insinuări, bănuieli, acuzații nefondate…
E de ajuns o vorbă a cuiva și deja se țin emisiuni întregi care disecă spusa și aduc fel de fel de „date noi”, de nici prin cap nu ar fi trecut celui ce a rostit vorba inițială că ar putea naște.
Cine mai are răbdare să asculte, să urmărească dacă, în final, cel acuzat va fi găsit nevinovat? Rămâne așa… Sigur, cu dreptul „formal” la replică… Pe care nu o mai citește nimeni.

Ne înconjoară minciuna, în multiplele ei forme, iar aceasta nu e o noutate. Încă de la începutul omenirii au apărut „șoaptele” neadevărului, minciunii, căci ea aparține celui ce este „tatăl minciunii” (Ioan 8, 44).

Este important să nu luăm parte la ea, să o demascăm, să nu ne lăsăm mințiți și să urmăm cuvintelor Sf. Ap. Pavel: „Nu vă mințiți unul pe altul!” (Coloseni 3, 9) și „lepădând minciuna, grăiți adevărul fiecare cu aproapele său” (Efeseni 4, 25).

Articole similare

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Sus