În contextul implementării Proiectului „Performanță prin educație practică” inițiat de Camera de Comerț și Industrie Brașov, în calitate de beneficiar al finanțării, în parteneriat cu Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin – CONAF, dialogul cu privire la oportunitatea de insertie in piata muncii devine instrumentul de referinta prin care se identifica necesitatea si importanta colaborarii dintre mediul academic si mediul antreprenorial.
Astfel ca organizarea meselor rotunde dedicate tematicii acestui proiectse vor relua in urmatoarea perioada. Se urmareste consultarea și identificarea problemelor și oportunităților prioritare din piata muncii și impactul lor asupra societatii, discuţiile fiind facilitate prin prezentarea mai multor experienţe oferite de tutorii si angajatorii angrenati in acest proiect, pe de-o parte, si mediul academic, coordonatori de practica, pe de alta parte.
Opiniile exprimate se vor structura în analiza contextului în care se integrează aceasta insertie pe piata muncii a tinerilor absolventi, probleme şi rezolvări identificate prin exemplele de bune practici prezentate, Identificarea unor potentiali angajator, nevoia de sprijin oferit in vederea formarii profesionale prin educatie practica
Realizarea unor dialoguri şi parteneriate sunt vizate în sensul cooperării si facilitarii pentru desfăşurarea unor activităţi specifice profilelor studentilor ce formeaza grupul tinta al proiectului Performanta prin educatie practica, promovării dialogului cu universitatile pentru dezvoltarea si accentuarea activitatii practice, acolo unde piata o cere.
Dialogul facilitat de organizarea meselor rotunde aduce in atentie nevoia de suport pentru şi sprijin pe care angajatorii consideră că îl pot oferi, prin desemnarea turorilor, tinerilor studenti ce se pregatesc sa iasa in piata muncii.
Din ce în ce mai multe companii îşi identifică mult mai bine interesele, astfel ca e configurează mai clar rolul performantei prin educatie practica, apreciata ca o mare şansă pentru viitor prin deschiderea unei altfel de perspective asupra necesitatii si ofertei in piata muncii, cel putin la nivel de Brasov si Regiunea Centru.
Obiectivul general al proiectului ”Performaţă prin educaţie practică” este creşterea oportunităţilor de inserţie pe piaţa muncii şi a relevanţei pregătirii practice pentru 245 de studenţi şi masteranzi printr-un program integrat de orientare, consiliere în carieră şi stagii de practică organizate în companii din sectoarele economice cu potenţial competitiv identificate conform SNC şi domeniile de specializare inteligentă conform SNCDI, care să asigure inserţia pe piaţa muncii a cel puţin 86 studenţi sau absolvenţi.
Grancea Alexandrina Ghiorghita – CONAF
Expert junior parteneriate și stakeholder engagement