Cuvântul_Duhovnicesc_Iubim_Brasovul!
Cultura te face mai intelept ! Proiect initiat si promovat de The Administrativ Management Grup Iubim Brasovul. Prof. Adrian Tudor
Dragobetele, sărbătoarea românească a dragostei, aduce în atenția noastră nevoia de a iubi și a fi iubit. Sentiment cântat și lăudat de întreaga omenire, dragostea apare ca un laitmotiv și în Sfânta Scriptură. De la iubirea lui Dumnezeu pentru oameni până la iubirea frățească, aceasta este prezentă în textele scripturistice, Biblia fiind Mare poveste de dragoste a lui Dumnezeu pentru noi. Dincolo de aceasta, în cuprinsul Scripturii găsim și exemple de dragoste între bărbat și femeie, puse, unele dintre ele, înaintea celor ce se căsătoresc, ca model de viețuire: Avraam și Sarra, Isaac și Rebeca, Iacov și Rahela, Iosif și Asineta, Moise și Semfora, Zaharia și Elisabeta…
Biserica pune înaintea noastră, totodată, imaginea Sfinților Ioachim și Ana, părinții Maicii Domnului.
Scriptura Vechiului Testament conține, de asemenea, unul dintre cele mai frumoase poeme dedicare iubirii, Cântarea Cântărilor, din care vă punem înainte un fragment, cu invitația de a citi întreaga scriere:
„Cât de frumoasă eşti tu, draga mea, cît de frumoasă eşti! Ochi de porumbiţă ai, umbriri de negrele-ţi sprâncene, părul tău turmă de capre pare, ce din munţi, din Galaad coboară. Dinţii tăi par turmă de oi tunse, ce ies din scăldătoare făcând două şiruri strânse şi neavând nici o ştirbitură. Cordeluţe purpurii sunt ale tale buze şi gura ta-i încântătoare. Două jumătăţi de rodii par obrajii tăi sub vălul tău cel străveziu. Gâtul tău e turnul lui David, menit să fie casă de arme: mii de scuturi atârnă acolo şi tot scuturi de viteji. Cei doi sâni ai tăi par doi pui de căprioară, doi iezi care pasc printre crini. Până nu se răcoreşte ziua, până nu se-ntinde umbra serii, voi veni la tine, colină de mirt, voi veni la tine, munte de tămâie.
Cât de frumoasă eşti tu, draga mea, şi fără nici o pată. Vino din Liban, mireasa mea, vino din Liban cu mine! Degrabă coboară din Amana, din Senir şi din Hermon, din culcuşul leilor şi din munţi cu leoparzi! Sora mea, mireasa mea, tu mi-ai robit inima numai c-o privire a ta şi cu colanu-ţi de la sân.Cât de dulce, când dezmierzi, eşti tu sora mea mireasă; şi mai dulce decât vinul este mângâierea ta. Și mireasma ta plăcută este mai presus de orice mir. Ale tale buze miere izvorăsc, iubito, miere curge, lapte curge, de sub limba ta; mirosul îmbrăcămintei tale e mireasmă de Liban.
Eşti grădină încuiată, sora mea, mireasa mea, fântână acoperită şi izvor pecetluit. Vlăstarele tale clădesc un paradis de rodii cu fructe dulci şi minunate, având pe margini arbuşti care revarsă miresme: Nard, şofran şi scorţişoară cu trestie mirositoare, cu felurime de copaci, ce tămâie lăcrimează, cu mirt şi cu aloe şi cu arbuşti mirositori. În grădină-i o fântână, un izvor de apă vie şi pâraie din Libar. Scoală vânt de miazănoapte, vino vânt de miazăzi, suflaţi prin grădina mea şi miresmele-i stârniţi; iar iubitul meu să vină, în grădina sa să intre şi din roadele ei scumpe să culeagă, să mănânce”. (Cântarea Cântărilor, 4)
