Vernisajul expoziției Expoziția ”Luxul necesar – Podoabe ale haiducilor, oșenilor, mocanilor, sașilor și cărăușilor împărăției”, va avea loc miercuri, 8 decembrie 2021, ora 18.00, la Muzeul Civilizației Urbane a Brașovului din Piața Sfatului nr. 15.
Muzeul de Etnografie Brașov și Muzeul Județean Satu Mare propun brașovenilor și turiștilor o incursiune în lumea de demult, când comunitățile au scris istorie și au construit averi tranzitând mărfuri, cunoștințe și turme de animale între Occident și Orient. Vizitatorii expoziției vor afla cu surprindere că spiritul de inovație și spiritul de aventură ce au caracterizat omul modern nu s-au manifestat doar pe mări și oceane, ci și în interiorul continentului european, la zona de contact dintre ”Occidentul rațional și Orientul fantastic”.
Expoziția poate fi vizitată până la sfârșitul lunii ianuarie, la Muzeul Civilizației Urbane a Brașovului, de miercuri până duminică (9.00 – 17.00), cu respectarea măsurilor sanitare în vigoare.