Ești aici
Home > Cultură > Început bogat al lunii mai, la Opera Brașov

Început bogat al lunii mai, la Opera Brașov

Sâmbătă, 8 mai 2021, de la ora 18.30, vă invităm la Gala de operă „Amore all’Opera”, ce va putea fi urmărită, LIVE, pe canalul oficial de YouTube al Operei Brașov, precum și pe pagina de Facebook. Soliștii Operei Brașov, împreună cu Orchestra noastră, au pregătit un program muzical de excepție, ce cuprinde pagini din marea literatură lirică universală. Veți putea audia arii și duete memorabile din operele „Răpirea din serai” și „Nunta lui Figaro” de W.A. Mozart, „La Bohème” și „La Rondine” de G. Puccini, „Il Trovatore” de G. Verdi, „Lʼitaliana in Algeri” de G. Rossini, „Pescuitorii de perle” și „Carmen” de G. Bizet, „Faust” de Ch. Gounod, „Lakmé” de L. Delibes, „Rusalka” de A. Dvořák sau tulburătorul sextet din „Lucia di Lammermoor” de G. Donizetti.

Pe scena Operei Brașov, vor evolua soliștii: Aurelia Florian, Adrian Mărcan, Carmen Topciu, Alexandru Aghenie, Anda Pop, Mihai Irimia, Maria Catrina, Marian Rește, Valentina Mărgăraș, Dan Popescu, Mădălina Bourceanu, Sonia Hazarian. Ei vor fi acompaniați de Orchestra Operei Brașov, condusă de maestrul Mircea Holiartoc. Coordonator spectacol: Valentina Mărgăraș. Regie scenă: Silvia Papadopoulos.

Grupul Iubim Brașovul partener

Spectacolul va fi transmis, online, în direct, pe pagina de Facebook a Operei Brașov și pe canalul oficial de YouTube:

și va putea fi vizionat gratuit! Evenimente desfăşurate cu sprijinul Primăriei Municipiului Braşov

Articole similare

Lasă un răspuns

Sus