“Psihologul merge la psiholog? Și psihologul lui are alt psiholog care merge și el la psiholog? Păi dar voi n-ar trebui să fiţi bine?”
Ce înseamnă bine?
Atunci când mă întrebi dacă sunt bine, care parte din mine ţi-ai dori să-ţi răspundă?
Eu, psihologul, sunt bine, citesc, învăţ, merg la cursuri, formări, supervizări și toate cele care mă ajută să fiu cât mai pregătită cognitiv. Eu, omul, nu sunt bine tot timpul, am momente de îngrijorare, uneori mi-e teamă, alteori simt că m-am rătăcit și nu mai știu încotro să o apuc. Mai am facturi de plătit, m-am certat cu sora mea, îmi e dor de casă, sunt obosită, n-am destul timp, am uitat să merg la cumpărături, mi s-a stricat internetul, m-am înfuriat pe șoferul de autobuz. Uneori îmi e greu să mă trezesc, alteori nu pot să adorm, mă doare capul. Uneori nu mai simt nimic, alteori mai plâng. Uneori nu mai pot, alteori doar nu mai vreau. Uneori pot să gestionez, alteori nu. Îmi pare rău, nu-s tot timpul bine.
Merg la psihoterapie.
În relaţia terapeutică îmi doresc să pot să fiu prezentă, să te pot vedea, să te pot simţi, să te pot conţine, să putem crea o relaţie în care să te vindeci. Procesul meu terapeutic mă ajută să pot susţine procesul tău terapeutic fară să amestec povestea mea cu povestea ta. Psihoterapia mea mă ajută să mă pregătesc și emoţional pentru psihoterapia ta. Poţi învăţa să vezi, să simţi, să accepţi, să integrezi, să iubești doar de la un om care a trecut prin propriul său travaliu și știe cum se simte.
Fiecare dintre noi îmbrăţisează înăuntrul lui o familie de subpersonalităţi (mai dominante, mai minore, mai vocale, mai tăcute, mai acceptate, mai negate). Toate aceste subpersonalităţi prind viaţă în noi prin credinţele puternice pe care le avem despre noi, despre lume și despre viaţă și au o forţă neașteptat de mare câteodată, o forţă care se face simţită când te aștepţi mai puţin. Fiecare dintre aceste subpersonalităţi are nevoi și se manifestă în comportamente.
Pe lângă psiholog, psihologul tău mai e și copilul cuiva, partenerul de viaţă al altcuiva, părintele cuiva, prietenul altcuiva, poate fi un copil abuzat, poate fi un părinte divorţat sau văduv, părintele unui copil bolnav, poate fi o mamă sau un tată care și-a pierdut copilul, poate fi un copil care și-a pierdut părinţii, poate fi supravieţuitorul unui accident grav, este un om cu o istorie care aduce cu ea nevoi, emoţii, răni, comportamente.
De aceea merge la psihoterapie.
Când intri în contact cu suferinţa alcuiva, rotiţele tale încep să se miște și știi că ești acolo pentru el, ești acolo să îl ţii de mâini pe acel om și să îl ajuţi să găsească un drum, o ieșire. Când intri în contact cu propria ta suferinţă, aceasta ajunge să se simtă ca un clei lipicios care îţi îneacă rotiţele și nu le mai lasă să se învârtă. Și atunci ai nevoie de ajutor.
În cabinet e psihoterapeutul tău și e prezent pentru tine. În viaţa lui, îl știe Dumnezeu și psihoterapeutul lui. Fiecare trecem prin procesele noastre. L-aș alege detașat pe cel care își explorează dedesubturile și lucrează continuu la integrarea lor, în locul celui atotvindecat.
Iubim Brașovul vă aduce o nouă rubrică de informații utile. „Aripi de psiholog” este o rubrică informativă realizată de Cristina-Adriana Prundaru – psiholog și realizator Grupul Iubim Brașovul.
