Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Arhiepiscopia Sibiului are loc la Brașov în zilele de 10 și 11 septembrie.
Asociația de Cultură și Conservarea Patrimoniului și Tradițiilor Brașovul Vechi, sub înaltul patronaj al Arhiepiscopiei Sibiului, organizează această ediție a întâlnirii.
Deschiderea întâlnirii are loc sâmbătă, 10 septembrie, în Piața Unirii din Brașov, la ora 13:30.
În continuarea deschiderii Părintele Constantin Necula le va vorbi tinerilor despre rugăciune în conferința cu tema „Viața de rugăciune, rugăciunea Vieții”.
De la ora 18:00 se va desfășura un concert în aer liber susținut de talente locale.
Ziua se va încheia cu Procesiunea „Rugăciune pentru pace în lume” (Piața Unirii – Căminele Memorandumului)
Duminică dimineață tinerii vor participa la Sfânta Liturghie Oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului.
După slujbă vor fi organizate ateliere meșteșugărești tradiționale.
De la ora 14:00 va avea loc un spectacol în care vor urca pe șcenă: Corala Armonia, Ansamblul studențesc Junii Brașovului și Taraful Muzica Divertis din Chișinău.
Festivitatea de încheiere va începe la ora 16:30 și cuprinde concluziile Întâlnirii Tinerilor din Arhiepiscopia Sibiului.
La acest eveniment vor participa 50 de voluntari, 150 de tineri brașoveni și 180 de tineri din Sibiu cărora li se vor adăuga 20 de tineri din Ucraina, stabiliți în Brașov.
Scopul întâlnirii este facilitarea comunicării directe între tineri, după perioada de pandemie, și integrarea tinerilor ucrainieni în comunitatea locală.
Întâlnirea este sponsorizată de mai multe instituții de administrație locală și de cultură.
Grupul Iubim Brașovul partener al evenimentului.
Colegiul de Onoare al Braşovului promotor al evenimentului.
#ITOBrasov #IUBIMBRASOVUL