Orice discuție despre posibilitatea de a se scula cineva din morți este întâmpinată de îndoială și curiozitate. Mai întâi, pentru că visul omului de a fi nemuritor este de când lumea. Dorința aceasta, de a rezolva problema „scurtimii” vieții, dăinuie până astăzi, iar omenirea încă speră la o prelungire a vieții, cât de mică, la creșterea speranței de viață și, de ce nu, la nemurire. Mai apoi, pentru că ne dorim cu toții o astfel de minune.
Desigur, ne dorim o viață cât mai lungă, dar să fie și bună. Să fie, dacă se poate, lipsită de griji, suferințe, lipsuri…
De altfel, suntem îndrăgostiți de viață, iar posibilitatea de a învia, de a ne trezi din moarte, e un deziderat de înțeles.
Nu e greu de priceput de ce mulțimile de oameni îl urmau pe Hristos în Ierusalim, iar alții Îl întâmpinau cu bucurie, în ziua imediat următoare acestei mari minuni. Vestea se transmisese cu repeziciune. Devenise „virală”, am spune astăzi. Cum să nu-ți dorești să vezi pe Cineva care poate face așa ceva. A înviat pe unul mort și așezat în mormânt de patru zile! Un miracol nemaivăzut!
Da, pentru Dumnezeu învierea e posibilă. Nu doar a unuia sau a unora dintre oameni, ci a tuturor. Nu toți primesc, însă, șansa la o „continuare” a vieții acesteia pământești. Pentru că nu vorbim de o nouă viață, deși Lazăr a primit, cu siguranță, această „trezire” ca pe un act de milostivire a lui Dumnezeu și o responsabilitate de mărturisire a Acestuia în fața lumii.
Am face cu toții asta, de am primi astfel de șanse? Probabil că nu. Cu fiecare trezire, însă, cu ajutorul lui Dumnezeu, din diferitele „morți” ale vieții noastre (patimi, căderi, suferințe, gânduri negre, întâmplări nefericire, necazuri….), căpătăm șansa la o continuare a vieții într-un alt mod. Mai responsabil, mai atent, mai cu gândul la Binefăcătorul nostru Dumnezeu.
Nu e nevoie să așteptăm o înviere din moartea fizică. O putem face oricând! Doar să fim atenți și recunoscători lui Dumnezeu pentru toate cele primite și pentru toate „învierile” de care avem parte.
În pregătirea Învierii!
