Lumea e colorată! O lume fără culori n-ar fi numai tristă, ci ar părea moartă. Îţi dai seama gândindu-te doar la marea deosebire între o zi de vară însorită, scăldată în cerul albastru şi smălţuită cu flori şi o zi de toamnă târzie – ploioasă, mohorâtă – când totul e dominat de cenuşiu.
În procesul de predare-învăţare, culorile influenţează pozitiv percepţia, atenţia şi memoria, sporind gradul de înţelegere şi asimilare. Utilizarea unui câmp cromatic variat sporeşte randamentul activităţii intelectuale şi influenţează conduita umană prin declanşarea de trăiri afective pozitive. Studiindu-se influenţa culorilor asupra proceselor psihologice s-a constat că elevii care studiază materiale didactice cu vizualizarea cromatică obţin performanţe superioare celor care studiază materiale cu vizualizări acromatice.
Copilul, beneficiarul de artă, omul de mâine, capătă „gramatica limbajului” pe care-o utilizează în înţelegerea artei sau, poate în crearea ei iar animatorul şi mentorul acestei achiziţii este fiecare dascăl. Pentru aceasta noi trebuie să stăpânim foarte bine, pe lângă matematică, limba română şi alte discipline fundamentale, gramatica artei plastice. Avem menirea că pe lângă înzestrarea copiilor cu noţiunile şi cunoştinţele fundamentale ale ştiinţei, să facem înţelese mesajele artistice, să ”cultivăm spiritul”, gustul, simţul estetic.
Problema necesităţii limbajului plastic a căpătat o dimensiune artistică, o expresie esenţială a personalităţii, care nu este doar o moştenire genetică ce se anunţă din prima copilărie, ci o şansă de echilibrare fizico-psiho-comportamentală. Ca activitate, a cărei desfăşurare ţine de o retorţă ce nu poate fi decât atelierul, educaţia ”prin limbajul artei” reclama şi o nouă formă de organizare, superioară lecţiei, datorită faptului că este o activitate prin excelenţă practică.
Ora de educaţie plastică este prilejul copilului de a învăţa această ”gramatică a artei”, cu părţile ei: morfologia şi sintaxa. Este prilejul de a învăţa limbajul specific artei cu elementele lui de bază: punctul, linia, culoarea, forma, compoziţia.
Şcoala este singurul loc unde elevul poate căpăta cunoştinţe de artă în mod organizat, unde poate fi educat prin acest limbaj al simţirii. Fireşte, nu ne vom limita doar la ora de desen, ci vom folosi fiecare prilej din activitatea didactică pentru a reliefa frumosul, dar ora de educaţie plastică rămâne cadrul în care se pot dobândi sistematic şi pot fi făcute înţelese noţiunile limbajului specific.
Ca ”animator” al orei de educaţie plastică, învăţătorul trebuie să stăpânească foarte bine problemele pe care le abordează la oră, să ştie mai mult decât îi spune copilului, pentru a şti să-l îndrume la momentul oportun astfel încât toţi copii să poată ajunge la înţelegerea noţiunilor şi aplicarea lor în lucrări. Chiar dacă nu se va teoretiza prea mult elevului de clasele I-IV modalitatea de armonizare a culorilor, atunci când îl urmăreşte la lucru, învăţătorul intervine cu sugestii, soluţii pentru rezolvarea unui contrast sau atingerea unei probleme propuse pentru lucru. Iată de ce consider că noi, îndrumătorii pe calea cunoaşterii, avem datoria de a stăpâni limpede şi problematica ”gramaticii educaţiei prin limbajul artei”.
