Pictura pe sticlă, un vechi meșteșug din Țara Bârsei dus mai departe de creatorul popular Cornel Sculean. Coborâtor de neam din Șcheii Brașovului, a încercat de-a lungul timpului prin icoanele mele să reînvie satul de altădată al bunicilor.
Deși absolvent al Facultății de Geografie, de mic copil a fost atras de folclor, de muzica populară, de meșteșuguri și tradiții. Arta picturii pe sticlă a învățat-o singur, fiind autodidact. Călăuză la început de drum i-au fost câteva filmări realizate la Muzeul Astra cu Nicoale Suciu din Cincu, ultimul iconar al Țării Făgărașului și câteva cărți împrumutate de la Prima Școala Românească.
Pictează icoane naive, în stilul picturii tradiționale specifice Ţării Bârsei. Tehnica de realizare a icoanelor, este pictura în ulei și acrilic pe dosul sticlei. Ramele icoanelor sunt simple, realizate din lemn de brad, tei, sau paltin.
De-a lungul activității a reprezentat Brașovul și România, în calitate de ambasador al artei tradiționale românești la Bonn, Linz, Rotterdam, Torun și Nurrnberg.
Din dorinta de a transmite mai departe generației tinere meșteșugul iconăritului și valorile tradiționale românești, a organizat împreună cu colegii lui, cu diferiți parteneri culturali din Brașov, tabere de creație pentru elevi, multe în cadrul unor proiecte finanțate de AFCN: Breslele Brașovului între Tradițiie și Modernitate 2012, Micii Artizani din Țara Bârsei 2017, Caravana artizanilor 2018, Casa Bunicii, fereastră spre viitor 2019.
Rep.: Ce reprezintă icoana pe sticlă pentru tine?
Icoana pe sticlă am descoperit-o în liceu, deși începusem să pictez din școala generală, peisaje și case de la țară, inspirate din fotografii și reviste. Tehnica de lucru a fost foarte simplă, mai ales că aveam toate materialele în casă, vopsele, pensule și niște rame cu sticlă. Așa că am trecut la studiu citind atât pe Ion Muslea cât și pe Dancu, ambele cărți fiind considerate biblii ale picturii pe sticlă din Transilvania. Analizând cu atenție fotografiile, am descoperit în icoane satul transilvănean de altădată.
M-ai întrebat ce reprezintă pentru mine icoană, o fereastră spre satul bunicilor, o fereastră spre țăranul român ce s-a nevoit sute de ani pe aceste meleaguri. Într-un cuvânt eternitatea, legătura cu strămoșii noștri.
Rep.: Când ai descoperit dragostea pentru iconografie?
Aici e un pic mai greu de răspuns. Teoretic dragostea de iconografia țărănească și de satul românesc am avut-o sădită în suflet de mic. Eu după mamă mă trag din Șcheii Brașovului, am crescut cu dragostea de tradiții în casă, cu emoție și înflăcărare la vederea junilor, cu smerenie de Paște, cu dragoste de colinde și cozonac de Crăciun. Putem spune că o pecete importantă în drumul meu prin tradiitile strămoșilor a fost pusă la vârstă de 10 ani când am descoperit emisiunea Mărioarei Murarescu Tezaur folcloric. Atunci i-am ascultat pentru prima oară pe Nicolae Furdui Iancu și pe Sofia Vicoveanca. A fost dragoste la prima vedere atât pentru muzica populară cât și pentru tradițiile strămoșilor noștri. Legat de începuturile picturii pe sticlă, am început să pictez din clasa a 11-a, prin 96 sau 97. în paralel cu câteva ore de sculptură cu Domnul Purcărea. În realitate meșteșugul iconografiei l-am început serios din 2001, când am participat la primele expoziții și primele târguri. Atunci am descoperit valoarea reală a icoanei pe sticlă și rolul pe care îl pot avea eu în promovarea tradițiilor și culturii poporului nostru.
Rep.: Care a fost prima icoană pictată?
La această întrebare va trebui să dau două răspunsuri. Prima lucrare pe sticlă a fost o pictură cu pruncul Iisus și doi îngeri, inspirată de pe o vedere catolică. Mult mai târziu, prima icoană țărănească a fost Sfântul Proroc Ilie. Deși aveam în casă o icoană veche cu Nașterea, moștenită de la străbunica mea și pe care o desfăcusem și o copiasem demult pe hârtie, prima icoană desenată cu creionul de mine și apoi conturată și colorată a fost Sfântul Ilie.
Rep.: Cum ai învățat să pictezi. Ai fost ucenicul unui meșter?
Pictura pe sticlă am învățat-o singur. Am fost autodidact. La televizor am văzut o emisiune despre Nicoale Suciu, ultimul iconar al Țării Făgărașului, și mai apoi l-am întâlnit la muzeul de etnografie. L-am urmărit cum lucrează. Practic am furat meseria. Domnul Suciu spunea că meșteșugul nu se învață, trebuie să-l ai în suflet. Se pare că m-am născut cu meșteșugul în suflet. Nu știu dacă în neamul meu o fi existat vreun iconar penttru că în Șcheii Brașovului iconaritul a murit de mult, înainte de al doilea Război Mondial.
Rep.: Ce ai simțit când ai vândut prima icoană?
Prima icoană am vândut-o în ’99 la o cunoștință. Nu pot să spun că am avut emoții deosebite. În acea perioada colaboram cu Gazeta de Transilvania. Eram mult mai entuziasmat și mai fericit când îmi apărea câte un articol. Entuziasmat pot spune că am început să fiu prin anii 2002-2003 când am participat la primele târguri și am constatat că deși nu prea mă bagă cumpărătorii în seamă, atrag turiști străini ca un magnet. Atunci am realizat adevărata valoarea a muncii mele și faptul că pentru români tradițiile au murit de mult.
Rep.: Care este tehnica de lucru ?
Tehnica de lucru este relativ simplă și un pic pe dos. Icoana pe sticlă se pictează invers, pe dosul sticlei. Întâi facem conturul icoanei cu negru cu o pensula subțire, scrierea icoanei se numește, apoi se fac umbrele și luminile, faldurile cum se numeau pe vremuri, apoi se colorează fiecare câmp și dacă este cazul la final se aplică foița de aur. Asemeni meșterilor de pe vremuri eu îmi desenez tiparele singur. În Schei tiparele se numeau izvoade. Pe vremuri se picta cu vopsele naturale obținute din pigmenți adică prin pisarea mineralelor și rocilor. Aceste prafuri fine se amestecau cu apă, gălbenuș de ou și clei de oase de iepure. Ca emulsie se putea folosi și ulei sau un lac de protecție. Un fel de vopsele de ulei. Eu pictez cu vopsele acrilice.
Rep.: Pe unde în lume au ajuns icoanele tale?
Nu știu exact prin câte și mai ales prin ce țări au ajuns icoanele mele. Dar în principiu la târguri principalii turiști străini care erau și sunt atrași de icoană pe sticlă sunt francezii, belgienii și olandezii. Italienii și spaniolii sunt un pic zgârciți dar au cumpărat și ei. Am mai avut cumpărători din Germania, Canada și Anglia. Câteva icoane au ajuns și în Australia și Canada, comandate de cineva din Brașov, în Polonia, iar în Sua am trimis eu cadouri la rude.
Rep.: Știu că ai reprezentat România în calitate de ambasador al artei populare în diferite expoziții internaționale. Prin ce țări și orașe ai avut expoziții?
Prima expoziție în afară României am avut-o în 2006 la Milano. Apoi în ordine cronologică am expus în diferite expoziții sau proiecte în Germania la Nurnberg și Bonn, în Cipru la Nicosia, în Polonia la Torun, în Austria la Linz și în Olanda la Rotterdam.
Rep.: Care este icoana pe care o îndrăgești cel mai mult?
Nu m-am gândit niciodată ce icoană îndrăgesc mai mult. Pe toate le îndrăgesc pentru că toate sunt creatile mele. Dar țin mult la două icoane Sfântul Gheorghe și Bunavestire, pentru că sunt muncite și aduse prin elementele de decor in vatra scheilor.
Rep.: Ai participat ca îndrumător în câteva tabere și ateliere de creație. Mai sunt copiii din ziua de azi atrași pe iconografie, de pictură pe sticlă?
Copiii sunt foarte deschiși la pictură pe sticlă. Ca activitate de petrecere a timpului liber, pentru perioade scurte, da. Iconografia înseamnă mult, trebuie să ai răbdare, trebuie să înveți. Aici nu prea sunt atrași. În general copiii termină foarte repede o lucrare, mulți plictisindu-se repede. Iconografia nu se poate învăța în câteva zile într-o tabăra sau în cadrul unor ateliere.
Rep.: După atâția ani de pictură ai vreun regret sau vreo nemulțumire?
Regret legat de acest meșteșug nu am , poate doar faptul că am pictat prea puțin in acești ani. Nemulțumiri am multe. De exemplu la noi s-a înțeles greșit noțiunea de suvenir. Sunt foarte multe magazine și tarabe care vând suveniruri, adică kitshuri din China, Turcia și alte astfel de țări. Defapt ce reprezintă un suvenir, o amintire plăcută dintr-o vacanță, un cadou pentru cei dragi? Conform definiției ar trebui să găsim o vedere, un magnet, poate o sticlă de vin sau un produs alimentar și cu siguranță un produs de artă tradițională. Nemulțumirea mea de ani de zile provine din această ecuație din care exact arta tradițională lipsește cu desăvârșire, de multe ori chiar și din târguri. Până și ceramica care se vinde prin magazine nu este produsă de meșterii olari, fiind importată din China.
Rep.: Ce planuri de viitor ai pentru anul acesta și următorii?
De foarte mult timp visez să organizez o expoziție cu toate icoanele mele. Dar ca planuri de viitor lucrez de mult, deocamdată doar prin studiu la două proiecte de suflet, Sfinți Români și pictura naivă pe lemn. În secolele XV-XVI în zona Brașovului existau numeroase ateliere de icoane pe lemn, iar la Prima Școală Românească a existat chiar și o școală de iconografie. Icoanele realizate în acea perioada erau o combinație dintre stilul bizantin și țărănesc. Am câteva icoane pe lemn începute și sper cât de curând să le finalizez.
