Ești aici
Home > Artă și Tradiție > Icoana, lumină de la Dumnezeu – interviu cu Carmina Dan, meșter popular iconar brașovean

Icoana, lumină de la Dumnezeu – interviu cu Carmina Dan, meșter popular iconar brașovean

Lucrurile frumoase se întâmplă atunci când sufletul este pregătit. Iconografia o simt ca pe o taină, trăirile și emoțiile depășesc pragul a ceea ce vedem. Nu cu mulți ani în urmă, în mediul online, o icoană mi-a atras atenția și nu doar acea icoană ca prezență. Icoana era însoțită de creatoarea ei. În 2019 o expoziție minunată mi-a atras din nou atenția, 33 de icoane atât cât viată pământeasca a lui Iisus. Mi-am dorit să cunosc omul din spatele acestor creații.

La doi ani distanță am bucuria de a scrie despre Carmina Dan, meșter popular iconar brașovean.

Rep.: Cum au fost anii de ucenicie? Unde ai învățat să pictezi icoane?

Am absolvit Școala de Arte și Meserii Tiberiu Brediceanu din Brașov, inițial la secția Grafică, unde am urmat cursurile trei ani, în paralel am continuat cu Iconografia.

În primul an de Iconografie, pașii  mi-au fost îndrumați de doamna profesoară Izabela Nicolae, cu care am început pictura icoanelor pe sticlă și apoi pe lemn, și am continuat cu domnul profesor Ovidiu Cristian Gliga, niște oameni minunați și dedicați.

În mod obișnuit se fac 3 ani de școală și apoi încă doi de specializare, dar am continuat să merg și uite așa se fac 10 ani de ucenicie continuă, pentru că în domeniul acesta consider că ai multe de învățat. Am pictat foarte mult și acasă, eram avidă de cunoaștere, mi-am căutat modele, mi-am cumpărat materiale pentru pictură.

Rep.: Ce te-a determinat să pictezi icoane sau cum ai descoperit dragostea pentru iconografie?

Probabil dragostea pentru icoane o am din copilărie, de când mă ducea bunica maternă la biserica din Prejmer și tot bunica mi-a apărut de câteva ori, în vis , înainte să încep să pictez, îndrumându-mă spre biserici albe, am simțit că e un semn. Apoi fratele meu, pe care l-am inițiat în pictura icoanelor pe sticlă, m-a sfătuit să încerc.

Bunica mi-a apărut de câteva ori, în vis , îndrumându-mă spre biserici albe

Rep.: Ce reprezintă icoana pentru tine?

Cu câtva timp în urmă îi spuneam unei doamne dragi mie, fiică de preot, că de câte ori termin de pictat o icoană și o dau, îmi este dor încă de ea câteva zile și mi-a răspuns că mă înțelege, pentru că icoana face parte din mine.

Icoana e bucuria rugăciunii, e liniște sufletească, e lumină și har de la Dumnezeu.

Părintele Dumitru Stăniloaie spunea atât de frumos – Icoana reprezintă o veritabilă fereastră prin care omul și Dumnezeu se pot privi față în față.

Rep.: Moștenești acest talent?

Talentul pentru desen îl moștenesc de la tatăl meu. Îmi aduc aminte că, în timpul școlii, sub îndrumarea lui, eu și fratele meu ne desenam planșele la biologie, anatomie și pentru orele de desen

Rep.: Care a fost prima ta icoană?

Prima icoană pictată, a fost una pe sticlă, cea a Sfântului  Mare Mucenic Gheorghe, o icoană destul de complexă pentru un proaspăt inițiat în ale iconografiei. În acel moment am simțit că acela e sfântul care mă îndrumă prin rugăciune.

Rep.: Care au fost expozițiile tale? Unde în lume au ajuns icoanele?

Majoritatea expozițiilor au fost cele organizate de Școala Populară de Arte, de Crăciun și de Paște sau de sfârșit de an, la Centrul Cultural Reduta, la librăria Okian.

Cel mai mult mi -a bucurat sufletul  faptul că am reușit să organizez, la Muzeul Străzii Sforii, în anul 2019, o expoziție personală de Crăciun, cu icoane pe lemn și pe sticlă. Au fost atunci expuse 33 de icoane, atât cât viața pământească a lui Iisus, 33 de ani. Și tot o bucurie a fost și prezența Părintelui Comsulea, care cu emoție în glas, ne-a vorbit despre taina pictării icoanelor, despre truda și harul iconarului și despre legătură dintre icoană, poartă spre Rai și credincios.

33 de icoane, atât cât viața pământească a lui Iisus

În prezent am un site, în lucru deocamdată, unde doresc să expun icoanele. De asemenea câteva icoane apar și pe site-ul Muzeului de icoane pe sticlă Preot Zosim Oancea, din Sibiel, județul Sibiu, care găzduiește cea mai mare expoziție de icoane pe sticlă din Transilvania existentă astăzi.

Unde în lume au ajuns icoanele? Au fost icoane pe care le pictasem cu ani în urmă și care și- au așteptat și și-au găsit, răbdătoare și pioase,  locul și mai ales sufletul, care să le sfințească și care să se roage la ele. Au fost icoane pentru botezul unor copilași, pentru cununii, icoane prin care Dumnezeu, prin rugăciune, a protejat de boli și a liniștit suflete.

Au fost și icoane pentru românii noștri plecați peste hotare, care au simțit că așa își pot alina dorul de țară și de Dumnezeu, în Italia, în Marea Britanie, în Canada.

Rep.: Te-ai gândit să dai mai departe acest dar?

Știu că mai am multe de învățat, dar mi-aș dori să-i îndrum și pe alții să picteze, să le dau din puținul pe care îl știu și eu, poate într-o zi îmi voi găsi timp și mă va ajuta Dumnezeu.

Rep.: care este tehnica de lucru pe care o îndrăgești cel mai mult ?

Pictez în manieră tradițională, atât pe sticlă cât și pe lemn, cu emulsie de gălbenuș de ou cu puțin oțet și pigmenți. Toate icoanele au aplicată foiță de aur. Pentru icoanele pe sticlă, folosesc modele, sau izvoade cum se mai numesc, ale vechilor pictori iconari din diferite zone ale țării, din Arpașu de Sus – pictor Savu Moga, din Cărțișoară – pictor Matei Timforea, de la Laz – familia de pictori Simion, Ioan Pop de la Făgăraș, pictori iconari din  Șcheii Brașovului, Mărginimea Sibiului, Alba Iulia, Țara Oltului, chiar și din Banatul Sârbesc și nu in ultimul rând izvoade de la Nicula, unde este leagănul nașterii icoanelor pe sticlă din România.

Aceste zone sunt strâns legate de existența aici a așa-numitelor glăjării, manufacturi pe sticlă, asigurându se în acest fel suportul pentru pictură, fiind la îndemână aici și lemnul de brad din care era confecționată rama.

Icoanele pe lemn le pictez în manieră bizantină, modelele fiind frescele din mănăstirile de pe Muntele Athos, mănăstirile și bisericile din Grecia, Ucraina, Serbia, Rusia și mai ales cele din țară.

Fiecare icoană mă apropie de Dumnezeu. Fiecare icoană am pictat-o prin rugăciune.

Există o icoană dragă mie, Coborârea de pe Cruce, icoana de sfârșit de an III, pe care am adus-o acasă de la școală pentru a o finaliza. Am încercat să o pictez pe șevalet și mi s-a părut incomod, târziu mi-am dat seama că am pictat-o în genunchi, pe o măsuță scundă, lângă geam.

Rep.: În acești ani de activitate ai vreun regret?

Mi-aș fi dorit să am timpul necesar să pictez mai mult, având în vedere că pot picta doar în timpul liber, după serviciu sau în concedii, dar îi mulțumesc lui Dumnezeu că îmi dă putere să continui.

Rep.: Povestește–ne care a fost cea mai mare bucurie a ta?

Mă bucur atunci când văd bucuria de pe chipul celor la care ajunge icoană, iar când își fac semnul crucii îmi doresc și sper că s-a creat mijlocirea dintre om și Dumnezeu și că Maica Domnului, sau Iisus, sau Sfinții din icoane le vor lumina calea.

Mulțumesc Carmina și mult succes în tot ceea ce îți propui.

Articole similare

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Sus