…Herta Căpraru, exmatriculată din facultate !
Emil Căpraru s-a născut pe 27 septembrie 1923 în comuna Mihăiţa, judeţul Dolj, în familia unui ţăran înstărit care avea 30 – 40 de hectare de pământ. Părinţii săi au avut trei băieţi, primul dintre ei va ajunge medic, cel de-al doilea născut a fost ales să aibă grijă de gospodăria părintească, iar mezinul avea să devină inginer.
Emil, cel mai mare dintre cei trei copii, a urmat Colegiul Naţional Carol I din Craiova, pe care l-a absolvit în 1943. Tatăl său, Constantin Căpraru, sergent căzut prizonier la Stalingrad şi dus în lagărele sovietice, a murit în prizonierat, iar cel care a aflat primul cumplita veste a fost Emil, cel mai mare dintre fraţi. Deja student la Medicină, Emil s-a dus la Focşani, la cazarma unde ajungeau prizonierii de război eliberaţi de ruşi după 23 august 1944, să afle veşti despre sergentul Căpraru. Tânărul a primit din mâna unui fost prizonier fotografia pe care el însuşi i-o dăduse tatălui înainte de mobilizarea pe front şi astfel a primit vestea că e orfan. Mama celor trei fraţi avea, în momentul în care aflase că soţul este prizonier, 35 de ani şi, povesteşte Emil Căpraru, din acel moment nu a mai purtat decât haine negre.
Emil Căpraru a terminat Facultatea de Medicină Umană din Bucureşti în 1949 şi, devenit rezident, tânărul a fost ales de profesorul Alfred Rusescu să-i fie asistent la Catedra de Pediatrie. În timpul mişcărilor studenţeşti anticomuniste de la Budapesta din 1956, deşi nu mai era student, medicul a intrat în legătură cu tinerii care începuseră să se organizeze la Bucureşti împotriva regimului comunist. Emil Căpraru s-a dus la trei dintre profesorii lui. Pe Alfred Rusescu l-a întrebat: “Dacă sunt mişcări de protest şi trebuie să vorbiţi în amfiteatru, o veţi face?” Marele pediatru i-a răspuns: “Dragă, categoric! Şi dacă mă împuşcă, eu vorbesc!” Acelaşi răspuns l-a primit şi de la profesorul Lupu, care i-a spus: “Vorbesc, fătul meu, vorbesc”. Profesorul Theodor Burghele i-a răspuns tânărului medic: “Măi, Emile, tu o să mori adolescent”, sfătuindu-l însă să fie prudent. Dar Emil Căpraru a continuat să vorbească cu colegi, studenţi şi profesori şi, nu după mult timp, activitatea sa a ajuns la urechile Securităţii. Dat afară din învăţământ şi numit medic pediatru la Spitalul de Copii 23 August, tânărul a primit avertismentul marelui profesor Burghele care l-a convocat într-o dimineaţă la ora 6, la o întâlnire secretă în Grădina Icoanei, pentru a-l atenţiona că e filat.
Doctorul Căpraru a fost arestat pe 13 decembrie 1958. În acel moment era déjà căsătorit cu Herta, studenă în anul VI la Facultatea de Medicină, şi aveau un copil de un an. Primele 48 de ore de reţinere le-a petrecut într-un loc conspirativ al Securitatii, apoi medicul a fost dus la Uranus, unde a stat luni de zile în anchete şi torturi cumplite, ţinut ore în şir în picioare sau în genunchi, bătut cu pumnii şi torturat psihic.
După finalizarea anchetei, deţinutul a fost dus la Jilava, apoi la Aiud şi din nou la Bucureşti, la Malmaison, apoi iar la Jilava. Emil Căpraru a rămas în închisoarea de triaj Jilava până în aprilie 1963, apoi a fost transferat la Salcia, ultimul său loc de detenţie. După un număr de 113 anchete, medicul fusese condamnat de Tribunalul Militar Bucureşti, prin Sentinţa nr. 544 din 26 mai 1959, la douăzeci de ani de muncă silnică, opt ani de degradare civică, confiscarea totală a averii personale şi cinci sute de lei cheltuieli de judecată pentru crimă de uneltire împotriva ordinii sociale.
În timpul anilor de închisoare, doctoral Căpraru l-a avut coleg de celulă timp de doi ani pe Constantin Noica şi, povestea mai târziu, la îndemnul acestuia, deţinuţii organizau lecţii în penitenciar. Lui i-a revenit misiunea de a ţine ore de istorie şi geografie, pentru că în cameră mai erau trei medici, iar aceştia primiseră biologia, nutriţia şi chimia.
Soţia sa, Herta Căpraru, a fost exmatriculată din facultate şi nu a ştiut nimic de tânărul medic timp de şase ani, până în 1964, când regimul comunist a emis decretul pentru eliberarea deţinuţilor politici, dar înainte de a fi eliberați, aceştia au fost avertizați că nu le era permis să spună nimic despre cele indurate.
Ajuns acasă, Emil Căpraru şi-a cunoscut fiul care avea déjà şapte ani şi a început să se readapteze la viaţa de după gratii. Datorită faptului că decretul prevedea şi o componentă de reabilitatre a foştilor deţinuţi politici, medicul a putut să fie reangajat la Spitalul de Copii 23 August unde a lucrat timp de 22 de ani, până la pensionare, dar a rămas în permanenţă în atenţia Securităţii în anii ce vor urma.
În 1974, soţii Herta şi Emil Căpraru duc la tipar, la Editura Medicală, volumul Mama şi copilul şi, în ciuda dosarului prost al autorilor, redactorul-şef al editurii reuşeşte să primească aprobarea organelor de securitate şi să publice volumul de puericultură. Cartea a avut un succes formidabil încă de la prima ediţie, mai ales datorită faptului că era scrisă de doi practicieni în pediatrie. Volumul a fost tipărit în şase ediţii şi sute de mii de exemplare şi a fost tradus în limba rusă, având mai multe ediţii şi în Uniunea Sovietică înainte de 1989.
Marele pediatru Emil Căpraru are, în volumul său, o serie întreagă de învăţături pentru tinerele mame, la fel de valabile şi astăzi şi, poate, mai valoroase decât sfaturile de parenting din anii internetului, dar cel mai important crez al său a fost acela că laptele şi dragostea de mamă nu se înlocuiesc.
Medicul Emil Căpraru a murit la vârsta de 95 de ani, pe 17 ianuarie 2018, la Câmpina, și este înmormântat alături de soția sa, Herta, care a murit in 1991, în Cimitirul Evanghelic-Lutheran din București.
*** Dacă v-a plăcut această postare, puteți sprijini. Și cea mai simplă formă este să o distribuiți, astfel încât să ajungă și la prietenii dumneavoastră sau puteți să îi invitați pe aceștia să aprecieze, la rândul lor, pagina Dosare secrete.
