Ești aici
Home > Juridic > ÎMPREUNĂ PENTRU SĂRBĂTORI ÎN SIGURANȚĂ !

ÎMPREUNĂ PENTRU SĂRBĂTORI ÎN SIGURANȚĂ !

Apropierea sfintelor sărbători de Paşti constituie întotdeauna prilej de bucurii şi emoţii. 

Pentru infractori, starea generală de destindere din jur, dar și frenezia pregătirilor reprezintă o ocazie ideală pentru a ”acționa”.

Astfel, pentru ca Sărbătorile să fie liniştite şi fără evenimente neplăcute, Inspectoratul de Poliție Brașov recomandă cetăţenilor să aibă în vedere un minimum de măsuri de autoprotecţie:

La cumpărături:

  • manifestaţi prudenţă în magazinele aglomerate, supravegheaţi-vă geanta şi nu o plasaţi în coşul de cumpărături de unde poate fi sustrasă cu uşurinţă;
  • nu luaţi asupra dumneavoastră sume mari de bani, ci doar necesarul pentru cumpărăturile planificate în acea zi;
  • păstraţi banii în geantă, borsetă sau într-un buzunar inaccesibil şi nu în sacoşa de cumpărături sau în buzunarul de la spatele pantalonilor;
  • evitaţi pe cât posibil zonele aglomerate. Atunci când staţi la rând, nu vă înghesuiţi şi nu permiteţi să fiţi înghesuit, respectați distanțarea socială recomandată de minimum 2 m între persoane, care vă poate feri de eventualii hoți sau tâlhari.
  •  dacă în aglomeraţie vă simţiţi înconjuraţi de persoane dubioase, căutaţi să vă schimbaţi locul.
  • fiți circumspecți atunci când o persoană necunoscută se apropie prea mult de dumneavoastră, pretinzând că este o veche cunnoștință și insistă să vă abordeze, purtând masca de protecție, fiind astfel greu de recunoscut!
  • când achitaţi diferite bunuri, nu scoateţi toţi banii, ci numai suma necesară plăţii contravalorii acestora;
  • obiectele tentante (telefoane mobile, laptop-uri, genţi), lăsate la vedere în maşină,  pot reprezenta adevărate „cadouri” pentru hoţi;
  • nu lăsaţi niciodată în autoturism actele maşinii, bani sau alte documente importante.

NU UITAŢI CĂ PAZA BUNĂ TRECE PRIMEJDIA REA!

Articole similare

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Sus