Ești aici
Home > Cultură > Povești din târguri de artizani – drumul cu autobuzul 17

Povești din târguri de artizani – drumul cu autobuzul 17


Încep seria poveștilor din târguri cu o poveste de până la târg, drumul spre târg. De la începutul lunii decembrie a anului trecut, jucăriile atelierului au poposit în Afi la târgul de Crăciun.

Gazde bune, locație faină, totul minunat. Zilnic pentru a ajunge la târg, de acasă merg și iau ori un taxi ori autobuzul pentru doar 4 stații, atât e de mers. În zilele în care mă simt mai bine prefer să merg cu autobuzul.

Este o lume aparte această călătorie. Ieri, o zi bună și faină, urc în autobuz, mic, aglomerat, ora de vârf probabil, timpul meu curge diferit, neavând de mers la un birou de la 9 la 17. Știți doar avantajele micului întreprinzător: îți alegi singur cele 16 ore de lucru.
Să revenim la ziua de ieri și la acel autobuz 17. Urc, aglomerat ochi, loc nicidecum, într-o mâna țineam sacoșa cu lucru și cu cealaltă m-am atârnat de o bară lipindu-mă de ea să nu mă zboare la prima frână.

De pe un scaun, se ridică un domn, trecut ușor poate de a doua tinerețe, și îmi spune să iau eu loc pentru că el coboară la prima, galant îmi întinde și mâna să pot să mă cocoț pe scaun, știți prea bine că autobuzele au scaunele foarte sus pentru cei ca mine, cu înălțime mai micuță. Scaunele rezervate persoanelor cu handicap niciodată nu sunt libere, poate chiar au nevoie de ele cei care le ocupă, nu pot eu spune.
Mă cocoț pe scaun, îi mulțumesc, și cu un zâmbet larg pe care doar masca îl poate vedea mă instalez pe scaun bucuroasă că nu mă mai bălăngăn de acea bară.
Privesc cum bărbatul care mi-a oferit locul se îndepărtează de mine, și constat că se deplasează cam la fel de greu ca mine, mă cuprinde panica, și furia pentru că am acceptat acel loc, dar mă consolez cu gândul că va coborî la prima, nicidecum, au trecut două stații și el este tot în autobuz, țînându-se mai departe de o bară, așa cum mă țineam eu înainte.
Cobor în stație, după panică, furie, mă copleșește un sentiment de căldură și bunătate, și da, așa cum mă știți, m-am emoționat. Acel om, cu aceleași probleme ca și mine, a ales să se ridice de pe scaun, să îmi ofere mie locul. Am închis ochii pentru o clipă și am zâmbit.
Fiecare călătorie este o binecuvântare, și da, există bunătate. Avem parte de ea zi de zi, doar să deschidem ochii și să o vedem.
Și acum la final, veți spune că iar văd doar lucrurile bune, păi ce să fac?

Astea îmi plac și pe ele le văd.
Fiți cuminți, vor mai urma povești din târg sau spre târg, depinde cum vreți să le vedeți.

#Iubim_Braşovul

#ArtizaniiCetāții

Articole similare

Lasă un răspuns

Sus