Joia cea Mare aduce înaintea noastră patru evenimente: Spălarea picioarelor ucenicilor, Cina cea de Taină, Rugăciune din Gradina Ghetsimani și Trădarea Domnului de către Iuda.
Acestea ni-L arată pe Hristos Dumnezeu ca dăruitor (curățitor al omului, hrănitor al lui, rugător la Tatăl pentru om și prieten până la capăt al omului, în ciuda trădării pe care acesta o arată).
Dumnezeu Se face om pentru a arăta omului adevărata față a slujirii, a punerii în slujba celorlalți.
Oamenii vor să conducă, vor să fie, să aibă putere. Dintru început, una dintre poftele cu care omul și-a însoțit viața a fost cea a inimii: dorința de a fi, mândria, slava deșartă. Nevoia de putere, de autonomie, de independență. Să faci ce vrei. Să stăpânești peste toți. A fost nevoie de venirea lui Hristos pentru a vedea omul adevărata față a puterii: Cine vrea să fie mai mare între voi, să fie slujitorul vostru!
Iisus spală picioarele ucenicilor, de la Iuda până la Petru, cu smerenia Celui care S-a făcut om pentru ca omul să se îndumnezeiască.
Le arată cum se face:
„Voi mă numiți pe mine Învățătorul și Domnul, și bine spuneți, căci sunt. Deci, dacă Eu, Domnul și Învățătorul, v-am spălat vouă picioarele, și voi sunteţi datori să vă spălați picioarele unii altora. Că v-am dat vouă pildă ca, precum v-am făcut Eu vouă, să faceţi şi voi”. (Ioan XIII, 13-15)
Să ne spălăm picioarele unii altora înseamnă să ne curățim, să căutăm binele din noi, să nu scoatem în evidență insuficiențele celorlalți, neputințele lor. Să fim gata a răspunde nevoilor lor: să iertăm, să răbdăm, să fim îngăduitori, să fim împlinitori, susținători, încurajatori, motivatori…
Să hrănim pe ceilalți, să ne rugăm pentru ei și chiar să le rămânem prieteni chiar și atunci când ei nu se mai poartă astfel!
Cu pace să ieșim! Întru numele Domnului…
