Ești aici
Home > Spiritualitate > Vrei să te faci sănătos?

Vrei să te faci sănătos?

Nu am om!

Doi slăbănogi: unul cu prieteni, altul fără.
Ambii au fost vindecați de Hristos. Unul pentru credința celorlalți, altul, din mila lui Dumnezeu, văzând singurătatea sa.

De ce, de 38 de ani, nu se găsise nimeni să-l ajute să intre la timp în apă, nu știm. Bănuim că nu încetase să spere că, într-o zi, se va găsi cineva care să-i aducă vindecarea. De aceea, probabil, aștepta, an de an, să intre la timp în apa tămăduitoare. Iar dacă este așa, e absolut de admirat cum a putut păstra nădejdea vindecării pentru atâta vreme.

Un om răbdător, am spune. Care își ducea boala ca pe o „companie” de care aștepta să fie eliberat.

Într-un astfel de context, apare Hristos care îi adresează o întrebare care pare contrariantă: Vrei să te faci sănătos?
După 38 de ani de boală, ce ar fi putut răspunde? Dar, întrebarea nu este întâmplătoare. Știa Domnul ce este în sufletul său.

Răspunsul slăbănogului scoate la iveală starea în care se găsea. Singurătatea. Nu am om, Doamne!
Bolnav și singur. Oare singurătatea era sursa bolii sau boala era motivul singurătății?

Boala aduce în om, nu de puține ori, o stare în care atenția celorlalți apare ca absolut necesară și este căutată cu orice preț. Chiar și cu acela de a păstra boala, ca formă de a-i ține pe ceilalți aproape. De a le capta atenția. De a le stârni mila, compasiunea.

Ne căutăm „bolile”, de multe ori doar închipuite, pentru a ne justifica lipsa de acțiune, lipsa de curaj, apatia, lenea, egoismul… Parcă nici n-am vrea să ne vindecăm. E mai bine așa. Sunt bolnav și nu pot! Ce vreți de la mine?
Această stare de boală perpetuă, de ghinion continuu, de lipsă de șansă, de „karmă” nemiloasă, e adeseori invocată pentru a ne justifica nereușitele, blocajele emoționale, păcatele, de multe ori.

Faptul că în 38 de ani acest slăbănog nu găsise un om care să-l ajute să se vindece ne duce cu gândul la caracterul său, la deschiderea sa de a ține oamenii în preajmă. Pentru că da, de multe ori, noi suntem responsabili de a-i ține pe ceilalți aproape. La bine și rău. Bolnavi ori sănătoși, nu putem trăi singuri. Avem nevoie de ceilalți, așa cum și ei au nevoie de noi. Suntem ființe comunitare și ne împlinim primind pe ceilalți în viețile noastră și fiind prezenți în viețile celorlalți.

Poate că „nu am om” face referire tocmai la această atitudine respingătoare privitoare la prezența celorlalți în viața slăbănogului. Poate că nu a știut să-i țină aproape sau a considerat că starea de boală va face ca ceilalți să-i stea aproape.

Se pare că nu a fost așa. Nu putem avea pretenția ca ceilalți să ne fie alături, câtă vreme tot ce oferim, într-o astfel de relație, este văicăreala noastră, starea de rău, de boală, de suferință.

Vrem să ne facem bine, iar prezența celorlalți în viața noastră este esențială. Calitatea relațiilor aduce, de multe ori, vindecarea.

Dar iată că, deși nu avea om, a apărut Dumnezeu, care „îndrăznește” să intre în viața lui, întrebând ce vrea de la aceasta. „Vrei să te faci sănătos?” Dacă da, atunci primești asta. Dar fii cu grijă, ca nu cumva, pe viitor, rămânând cu aceeași atitudine, „să nu-ți fie ție mai rău”! Te faci bine, da, dar asta vine cu consecințe. Nu mai ești tu cel bolnav, cel trist, cel îngrijorat. Nu vei mai avea nicio scuză pentru a nu face ce trebuie. Vor fi alte așteptări de la tine. Ești conștient, da?

Oare cum va fi decurs viața lui de după vindecare?

Foto: Taf

Articole similare

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Sus