9 mai: Ziua Europei. In 1950 ministrul francez de externe Robert Schuman a citit declarația prin care propunea un plan de colaborare economică între Franţa şi Germania, pentru eliminarea rivalităţilor seculare dintre cele două state. Un mai târziu se instituie Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului între Germania, Franţa, Belgia, Italia, Luxemburg şi Olanda. Aceste state au semnat, in 1957, Tratatele care instituiau
Comunitatea Economică Europeană cunoscută și ca „piața comună”; in 1993 devine Uniunea Europeană.
9 mai: Ziua Victoriei Natiunilor Unite in al doilea război mondial. În 1945 aliaţii din cel de-al doilea război mondial au obtinut victoria impotriva Germaniei naziste
9 mai: Ziua Independenței de Stat a României. In 1877, aflat la tribuna Camerei Deputaţilor, Mihail Kogălniceanu, ministrul de externe al României în guvernul liberal condus de Ion C. Brătianu, proclama în mod solemn ruperea irevocabilă a legăturilor de vasalitate faţă de Imperiul otoman. A doua zi, Camera Deputaţilor şi Senatul aveau să consacre în mod oficial noul statut al României.