Când dansează, oamenii devin frumoși. Când dansează tango, devin artă în mișcare. În tot ritualul tâmplelor lipite, al volutelor desenate de tocuri lucioase, în tot abandonul trupurilor în muzică, se simte o infinită seducție.
În spațiul de siguranță creat de bărbat, femeia se unduiește liber, frumoasă și misterioasă, personalitatea ei erupând și improvizând mișcări unice, care îi aparțin și o definesc, bărbatul fiind cel care o urmează, totul într-o curgere căreia nu vrei să îi afli vreun sfârșit.
În toată această flacără nu se pierde controlul, corpurile se ating doar atât cât să se piardă iar în muzică, doar uneori femeile își lasă voit echilibrul în susținerea bărbaților, pe care îi îmbrățisează relaxat.
Mișcarea întreagă a cuplului pare a oscila între mister și romantism, bucurie și durere, pasiune și uitare și mai ales viață multă, în care se arde.
Și totuși, acest întreg, acest cerc perfect femeie-bărbat, nu s-a arătat de la început lumii, în aceasta formă. Deși pare greu de crezut, pe la sfârșit de secol 19, in Buenos Aires, tangoul a fost dansat doar de bărbați, care exersau mișcările lascive încercând să atraga admirația doamnelor, însă rezultatul, prea intim și pasional nu a fost îngăduit ca dans în societate.
Dansul a fost adoptat public după ce s-au evitat corte-urile sau quebrada, întâi de cei săraci, care au început să danseze tango la evenimentele comunității de la sfârșit de săptămână, și abia apoi de moraliștii din clasele sociale superioare, pentru ca peste o altă sută de ani, după ce ajunsese în Europa și s-a reîntors mult mai rafinat, acasă, să devină „fiul iubit al Buenos-Aires-ului„.
Aș crede că nici un alt dans nu a fost scris de trupuri cu atâta patimă, amestecând în sânge de dansatori, în proporții necunoscute, ritmuri africane, candombe, habanera cubaneză, polka, vals și menuet european, picurate în ureche de mici orchestre cu pian, bas, bandoneoane și o vioara. Interesant cum un instrument dedicat inițial muzicii religioase, bandoneonul, a substituit în orchestrele de tango flautul cu vocea sa melancolică si plângăcioasă, expresie pură a acelui „gând trist care se danseaza” cum a caracterizat tangoul Discépolo, unul dintre compozitorii sai legendari.
Dacă muzica lui Astor Piazzolla, cel care a creat tango nueva și probabil a transformat tangoul în gen muzical, a ajuns la mine la începutul acestei veri, povestea „destinului ca în filme” a doamnei DOINA ENACHE, creatoarea maratonului de tango argentinian de la Brașov, am cunoscut-o zilele acestea.
Maestru de tango argentinian, doamna Doina Enache s-a îndrăgostit de tango la New York, unde a plecat la vârsta de 27 de ani, căutându-și alte sensuri. În țară avusese o carieră ca jurist, care nu o mai împlinea, iar in Statele Unite și-a dorit o viața nouă, pe care a construit-o de la zero. În toată experiența completa trăită acolo timp de șapte ani, a descoperit tangoul „ca pe o dragoste la prima ascultare” așa încât, în mod firesc, l-a adus și acasă, la Brașov, când a hotărât să se reîntoarcă.
Deși inițial a crezut că se va readapta la profesia de jurist, tangoul, care îi „mistuia sufletul„, s-a dovedit câștigător, când a decis să organizeze acasă primul festival (care azi se dovedește cel mai longeviv din România), și mai apoi să deschidă prima școală de gen, Studio “Tango Nada Mas”.
Cam tot pe atunci, tango-ul argentinian a fost înscris pe lista patrimoniului cultural imaterial al umanității, UNESCO.
Până azi s-au adunat 13 ediții de festival-maraton, iar cea pe care am trăit-o serile acestea la fântâna din Piața Sfatului a fost cea mai intensă, pentru că au răspuns invitației peste 200 de profesioniști din Turcia, Polonia, Rusia, Israel, Ucraina,ș.a și din comunitățile de tango din țară.
Profesorii invitați anul acesta, Michael Nadtochi și partenera lui de tango, Elvira Lambo, formează unul dintre cele mai solicitate cupluri din Europa, reușind să capteze atenția publicului din Spania, Franța, Muntenegru, Serbia și Germania.
Michael a început să danseze la 10 zece ani, a devenit campion de junior la optsprezece, ca mai apoi să fondeze Academia de Tango Argentinian, brandul The Art Of Tango si sistemul de predare The Tango Method.
Elvira Lambo este dansatoare profesionistă, profesoară și coregrafă. A studiat și a lucrat în baletul clasic, dar stăpânește și alte stiluri stiluri: dans popular, contemporan, jazz-modern, dansul clasic indian. În tango, Elvira a tranzitat prin Contact Improvisation, în anul 2009, pentru ca în 2019 să câștige campionatul Rusiei, la secțiunea Milonguero și ulterior sa participe la campionatul mondial de tango.
Media de vârstă a dansatorilor am estimat-o la peste 40 de ani și o posibilă explicație este aceea că a învăța tango și a-l dansa pe muzică veche de peste o sută de ani, presupune să investești multă răbdare și ascultare a instrumentului cel mai important, propriul corp, exercițiu nu foarte la îndemâna celor tineri.
Dincolo de performanța fără cusur a participanților, mi-a plăcut să urmăresc spectatorii, pentru că lor le-au fost dedicate serile speciale de dans langă fântână și cu multă bucurie am zărit copii, care au dansat prinși în îmbrațișări de părinți pasionați de muzică, dar și adulți de toate vârstele care-și exersau inocenți primi pași de tango, chiar și după ce la Brașov apusese demult soarele și de pe turla Bisericii negre zâmbea atârnată ștrengar o jumătate de lună fortună.
Adina Vasiliu – o brașoveancă, al carei combustibil pentru viata e arta, in toate formele de manifestare. Sunt jurist de profesie si imi place sa scriu. Mici cronici emoționale ale evenimentelor pe care le vad.
